PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Cine este „vinovatul moral” în cazul pădurarului împuşcat la braconaj?

Cazul vânătorului din cadrul Ocolului Silvic Satu Mare care a fost împușcat în timpul unei partide ilegale de vânătoare agită spiritele în Direcția Silvică şi Ocolul Silvic Satu Mare.

Conform surselor PortalSM, actualul șef al Ocolului Silvic Satu Mare, Vasile Oșan, a mai fost schimbat din funcție de două ori, în anii 2005 și 2009, din cauza „managementului defectuos”. El a fost repus pe funcţie după schimbarea guvernării, în cursul anului trecut, Ocolul nefiind acum sub cea mai bună administrare din moment ce chiar un pădurar a ieşit la braconaj.

Astfel, în ultimele luni, două primării, Odoreu şi Viile Satu Mare, au preferat să lucreze cu ocoale private în loc să mai aibă de-a face cu Ocolul Satu Mare. De asemenea, s-au înregistrat unele  întârzieri la plata salariilor angajaţilor.

Sursele PortalSM susţin că noul şef al Ocolului este cel puţin vinovatul moral al accidentului din pădure când pădurarul a fost împuşcat în timp ce a ieşit la braconaj cu alte persoane. În condiţiile în care Ocolul ar fi avut un bun management, regulile stricte ar fi respectate, pădurarul respectiv nu şi-ar fi permis să iasă la braconaj. Cu siguranţă că acest accident urmează să scoată la iveală o serie de fapte din cadrul Direcţiei Silvice.

Vom reveni cu detalii.