PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

EVZ: Amprentele pastorului găsit mort au fost identificate pe armele crimei!

pastor adrian blagaAnchetatorii adună tot mai multe probe în cazul morţii lui Adrian Blaga şi a fiului său, Timotei. Noi detalii au apărut în acest dosar şi se pare că pe o macetă şi pe un ciocan, care se aflau în maşina în care era cadavrele celor doi, apar amprentele pastorului.

Poliţiştii şi procurorii din Satu Mare nu au găsit nici o probă sau indiciu care să ducă spre un asasin în cazul morţii prin înjunghiere a pastorului Adrian Blaga, 39 de ani, şi al fiului său, Timotei, aşa că iau în calcul ca bărbatul să-şi fi ucis copilul şi apoi să se fi sinucis.

Reamintim că, la începutul lunii august, bistriţeanul şi băiatul său au fost găsiţi morţi, lângă satul sătmărean Aciua, în dubiţa familiei. Cei doi aveau gâtul tăiat şi prima ipoteză a anchetatorilor a fost că au fost ucişi cu bestialitate pentru a-i fura lui Adrian Blaga o sumă de bani pe care acesta o scosese în ziua respectivă de la bancă.

Pe măsură ce ancheta înaintează, noi informaţii ies la iveală. “Un cioban ar fi gasit telefonul mobil al pastorului si o borseta care i-ar fi apartinut pastorului. De asemenea, cei doi au trecut si prin judetul Cluj, prin Floresti pe la o benzinarie si au plecat. Cei care sunt angajati la aceasta benzinarie sustin ca l-au vazut pe pastor si ca aveau foarte multi bani in portmoneu”, potrivit Actualmm.ro.

Anchetatorii pun cap la cap probele pe care le adună şi care îi duc tot mai mult spre ipoteza unei crime urmată de sinucidere. Se pare că pe o macetă, pe un ciocan şi chiar pe un pachet de ţigări care au fost găsite în maşina incendiată a fost identificat ADN-ul pastorului. Ancehta a mai scos la iveală faptul că, într-un PECO, Adrian Blaga ar fi cumpărat combustibil pe care l-ar fi pus într-o canistră. “Mai mult, surse judiciare au arătat că pastorul a murit mai târziu decât fiul său, însă, în timp ce cadavrul băiatului avea numeroase urme de violenţă, cel al pastorului avea doar o “plagă tăiată înţepată penetrantă a gâtului cu secţionarea vaselor sanguine”, mai scrie Actualmm.ro.

Rudele: “Nu a existat niciun incident între tată şi copil”

Pentru moment, anchetatorii se feresc să facă publică această concluzie preliminară. “Vă daţi seama cum ar fi să ieşim acum să spunem că omul şi-a omorât, de fapt, copilul şi s-a sinucis fără să fim 100% siguri? Luăm în calcul şi această variantă, dar nu ne putem pronunţa până nu avem toate elementele clare”, spun surse judiciarei contactate de EVZ.

În replică, reprezentanţii familiei speră ca anchetatorii să nu ia prea în serios această variantă. “Mi se pare o mare prostie. Nu pot să cred că se gândesc la aşa ceva. Nu a existat niciun incident între tată şi copil. Nu are cum să fie vorba de aşa ceva”, ne-a spus un nepot al lui Adrian Blaga.

POVESTEA CRIMEI

Pastorul bisericii neoprotestante Calvary Chapel din Bistriţa Năsăud, Adrian Blaga (39 de ani), şi fiul său Timotei (9 ani) au fost găsiţi morţi în dubiţa familiei, un Volkswagen Transporter, descoperită incendiată într-un sat din Satu Mare. Cadavrele celor doi prezentau multe leziuni pe corp, printre care şi tăieturi în jurul gâtului. Deşi autoturismul era incendiat, trupurile celor doi nu erau arse deloc.

Soţia lui Adrian Blaga şi mama lui Timotei i-a dat dispăruţi pe cei doi marţi, 5 august, la ora 15.30, cu câteva ore înainte ca aceştia să fie descoperiţi morţi. Pastorul a plecat de acasă, împreună cu Timotei, luni, 4 august. Tatăl urma să-şi ducă copilul la cursul de lupte greco-romane din cadrul CS Satu Mare – Cetate Ardud, în localitatea sătmăreană Mădăraş. Începând de luni, după prânz, bărbatul nu a mai răspuns la telefon.

Cadavrele nu au fost atinse de flăcări

Dubiţa incendiată a fost găsită marţi seara, în jurul orei 20.00, în satul Aciua din comuna Pomi, situat la limita cu judeţul Maramureş. Macabra descoperire a fost semnalată de către un localnic. Focul a ars doar partea din faţă a maşinii, cadavrele nefiind atinse de flăcări. “Amândouă victimele aveau gâtul tăiat. Interiorul maşinii a fost într-adevăr incendiat, dar cadavrele nu au fost arse. Aveau şi numeroase lovituri la cap. Nu s-a stabilit dacă tăieturile din jurul gâtului au dus la moartea celor doi”, a explicat pentru EVZ, Ana Petrici, inspector în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Satu Mare. Pe autoturism au fost descoperite, de asemenea, urme de sânge, care au indicat faptul că victimele au fost urcate prin portbagaj pe bancheta din spatele dubiţei.

Unul dintre colegii lui Adrian Blaga din cadrul mişcării neoprotestante Calvary Chapel a precizat, pentru publicaţia locală Bistriţeanul, că, în fiecare lună, în data de 5, pastorul primea o sumă de bani consistentă de la biserica-mamă din Statele Unite. Adrian Blaga şi fiul său au dispărut luni, în data de 5 august, când, de regulă, intrau banii în cont. Colegul a mai relatat că Blaga obişnuia să scoată banii din bancă. Aceste sume ce proveneau din America erau destinate plăţii salariilor angajaţilor din cadrul bisericii. Prin urmare, explicaţia crimei ar fi că pastorul a fost ucis pentru a i se lua donaţia primită de peste Ocean.

Adrian Blaga era un fel de samaritean al zonei

Adrian Blaga era pastorul bisericii americane Calvary Chapel din zona de lângă podul Budacului din Bistriţa. Totodată, el era directorul unei organizaţii non – profit denumite “Începuturi noi”, care se ocupă de copiii abandonaţi şi cei cu handicap din zonă. Prelua micuţii fără părinţi sau cu handicap şi îi integra în familii.

Adrian era considerat un samaritean al Bistriţei, care îi ajuta pe toţi cei care aveau nevoie. “Era genul de om care nu spunea nu. De câte ori îl solicitai să te ajute cu ceva, te ajuta. Sunt şocat. Nu pot să înţeleg cum unui om ca el i s-a putut întâmpla aşa ceva. Şi-a dedicat toată viaţa profesională şi mare parte din cea personală ajutorării celorlalţi. Sunt şocat”, a declarat Marin Mic, directorul Fundaţiei Inocenţi, pentru Bistriţeanul.ro.

Timotei, singurul copil al familiei Blaga, era de trei ani în echipa de lupte greco – romane antrenată de Vasile Bancea. “Era un copil tare jucăuş. Aşa, cu un păr mare şi cârlionţat, ieşea în evidenţă”, a povestit un apropiat al familie Blaga.

Calvary, înfiinţată în ’65

Mişcarea Calvary Chapel este una creştin-evanghelică internaţională, care a luat fiinţă în anul 1965 în Statele Unite ale Americii, cu ajutorul pastorului american Chuck Smith. “Bisericile Calvary Chapel pun accentul pe infailibilitatea Sfintei Scripturi, a Bibliei.

Sursa: EVZ.ro

Exit mobile version