Ultima actualizare: azi, 17:36

Scoala nr. 13, Consiliul Judetean
Locale

Fosta Şcoală nr. 13, preluată de Consiliul Judeţean

Scoala nr. 13, Consiliul Judetean Consiliul Judeţean a preluat astăzi de la Primăria Satu Mare clădirea în care a funcţionat Şcoala nr.13, de pe drumul Botizului, urmând să se transforme, într-un an, în sediul Centrului pentru Educaţie Incluzivă, care are peste 200 de copii cu nevoie speciale.

Preşedintele Adrian Ştef şi viceprimarul Marcela Papici nu au ratat ocazia de a critica fosta conducere a oraşului care a lăsat această clădire să se degradeze, fiind furat inclusiv parchetul sau caloriferele.

Vom amenaja un loc potrivit care se va ridica la standarde europene pentru copiii de la Şcoala Specială. Este o instituţie din subordinea Consiliului Judeţean, are în grijă copiii noştri, acei copii cărora soarta nu le-a surâs. Tocmai de aceea acum trebuie să avem grijă de ei. La rectificarea bugetară am pus 200.000 de lei pentru a putea demara lucrările aici şi vom începe să amenajăm, cum am făcut la spital“, a declarat Ştef.

Preşedintele CJ a amintit de faptul că deputatul Kereskenyi Gabor, fost viceprimar, monitorizează activitatea instituţiei, a depus şi o interpelare, subliniind indirect că acesta s-a aflat la conducerea municipiului în timpul în care clădirea a fost devastată de persoane fără adăpost.

Prin interpelarea şi prin ridicările de poziţii, consilierii locali UDMR au avut câteva ieşiri şi în şedinţele de Consiliu Local prin care aminteau că Consiliul Judeţean este un prost administrator. Eu vreau să arăt cum o preluăm şi cum va arăta. (…) Hai să vedem cine a condus înainte Primăria şi cum arată această clădire”, a spus Ştef.

După finalizarea procedurii de predare-primire va fi efectuat un proiect tehnic și se vor începe lucrările, cu angajații Consiliului Județean care au făcut modernizări și la spital.

Viceprimarul Marcela Papici a fost și mai directă, afirmând că este inadmisibilă decizia fostei conduceri a Primăriei de a lăsa clădirea să se degradeze şi să plătească chirii pe alte spaţii.

“Am fost îngrozită să constat că o administraţie poate să accepte cu o asemenea indolenţă o stare de fapt. Dacă la nivelul lui 2010 când au intenţionat să transfere acest spaţiu în sediul Poliţiei Locale a fost o operaţiune fără succes, asta nu e scuză de faptul de a nu se îngriji că această clădire să nu fie conservată. Se putea face foarte simplu, s-ar fi putut asigura pază, pentru că a fost devastat de persoanele fără locuinţă, care şi-au găsit aici un spaţiu de distracţie şi un spaţiu de adăpost. Cred cu tărie că s-ar fi putut lua măsuri cu costuri minime pentru ca această clădire acum să nu necesite, tot din bani publici, 200.000 de lei ca să fie reabilitată“, a afirmat Marcela Papici.

Actualul viceprimar a precizat că anul trecut a fost salvată centrala în valoare de 60.000 de lei. Marcela Papici a mai spus că dacă nu s-ar fi amânat transferul la judeţ, s-ar fi putut ca din septembrie copiii să-şi înceapă şcoala aici.

Imobilul are 1.200 mp, urmând ca aici să fie găzduiţi cei peste 200 de copii cu deficienţe mintale, sindrom Down sau cu autism. 

5 comentarii

  1. Parasuta Răspunde

    Marcela Parasuta tu ce ai facut timp de 15 luni de cand esti viceprimar? Ce proiecte ai implementat? Ce investitie ai lansat? Ce rezultate concrete ai? Iti raspund: NIMIC. Off, scuze: ai inaugurat 10 cosuri de gunoi. Felicitari!

  2. bubulina Răspunde

    A ajuns si conducerea municipiului in presa centrala :)) Au aratat la Realitatea cum inaugureaza cele 10 cosuri de gunoi.Culmea ridicolului.Si s-au dus toti 3.Se distrau invitatii postului, de minune :))

  3. Fidelia Răspunde

    RUSINE sa va fie!!!Sunteti niste guvernanti de 2 lei!!!Ati furat cat ati planificat sau inca mai trebuie???

  4. cristi35 Răspunde

    sa nu uitam ca viceprimarita este mare sefa al comisiei de circualtie in SM, a transformat un sens giratoriu in Haos. ca doar se pricepe foarte mult la sofat, experimentata si are idei nemaipomenite in aceasta directie. felicitari!

  5. cur-iosul Răspunde

    penala viceprimarita si la prostie dar si la invarteli. cum poate partidul sa se incarce cu o asemenea bovina?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.