PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

PDL cere Consiliul Judeţean să lase „firmele de construcţii drumuri prietene” şi angajările politice!

Mihaela Kostin, Adrian Cozma, Ileana Blidar

Preşedinta organizaţiei judeţene de femei a PDL Satu Mare, Ileana Blidar, vicepreşedinta Mihaela Kostin şi preşedintele organizaţiei judeţene de tineret a PDL Satu Mare, Adrian Cozma, au criticat astăzi, într-o conferinţă de presă, activitatea actualei guvernări, atât pe plan naţional cât şi local.

Adrian Cozma a reamintit că în campania locală candidaţii USL au promis foarte multe locuri de muncă iar până acum nu se vede aproape nimic.

Guvernarea locală USL, în urmă cu 13 luni când au fost alegerile locale, ne-a promis că va atrage investitori, investitori străini, vor accesa fonduri europene şi uite aşa o să avem locuri de muncă. Ei bine, suntem puşi în situaţia ca după 13 luni să constatăm că nu este aşa, iar numărul şomerilor şi mă refer în primul rând la numărul şomerilor tineri, este în continuă creştere. Tragem un semnal de alarmă şi pe această cale transmitem un mesaj guvernării locale, să ia măsuri. În 13 luni nu am văzut nicio investiţie demarată, niciun proiect pe fonduri europene să fie accesat de către Consiliul Judeţean sau Primărie. La nivel de discuţii am văzut o grămadă, dar în concret nimic. Nu ştiu să se fi deschis vreo fabrică şi să auzim că urmează să se angajeze 500 de oameni”, a declarat Cozma.

În opinia acestuia, administraţia locală are pârghiile necesare pentru atragerea investitorilor.

La data de 31 iulie în judeţ erau 6.279 de şomeri, o cifră extraordinar de mare, iar în momentul de faţă există 2.500 de şomeri sub 35 de ani. Vorbim de şomeri înregistraţi, numărul celor care nu au locuri de muncă este mult mai mare. Am dori să mai bifăm o promisiune neîndeplinită în care oamenii şi-au pus mari speranţe. Guvernarea locală să se ocupe de crearea de locuri de muncă pentru că are pârghiile necesare să atragă investitori şi să acceseze proiecte“, a mai afirmat Cozma.

Ironic, acesta a remarcat să s-au făcut totuşi angajări în instituţiile publice, însă a fost angajată clientela de partid.

„Într-adevăr s-au creat locuri de muncă, câteva zeci sau sute s-au creat pentru clientela politică, dar nu pentru cetăţenii de rând”, a concluzionat acesta.

Preşedintele OTPDL a mai abordat un subiect sensibil, şi anume asfaltările.

Ne-am întrebat cum se reuşeşte ca în fiecare an acel drum să fie atât de bombardat? Păi simplu, în fiecare an, după informaţiile pe care le avem, acel drum intră de două ori în reparaţii. Oare dacă trei ani la rând acei bani care se dau pe reparaţii s-ar investi în refacerea totală a drumului n-ar fi mai avantajos.

Ar fi mai avantajos pentru cetăţeni pentru că nu şi-ar distruge maşinile, dar se pare că pentru Consiliul Judeţean nu este mai avantajos pentru că atunci n-ar mai trebui să facă lucrări în fiecare an de două ori, iar firmelor prietene n-ar mai putea să le intre nişte bani publici. Consiliul Judeţean să facă bine să facă acel drum din temelii, pentru că este o batjocură la adresa cetăţenilor din Viile Satu Mare. Este impracticabil deja şi văd că nimeni nu-şi dă interesul să fie remediat”, a declarat Cozma.

Soluţiile propuse de PDL Satu Mare sunt investiţiile şi accesarea de fonduri europene.

Să mai lase firmele de construcţii de drumuri prietene să mai stea puţin pe tuşă şi să facă lucrări şi pentru oameni nu doar pentru ei din bani publici”, a mai adăugat Cozma.

Preşedinta OF PDL Satu Mare, Ileana Blidar, a vorbit despre Şcoala Politică a Femeilor, eveniment ce a avut loc în perioada 23-25 august în Zlatna, participând lideri ai PDL. În urma acestei întâlniri, OF PDL Satu Mare va promova proiectul „femeia antreprenor”, ce cuprinde instrumentele de promovare ale femeilor de afaceri şi a tinerelor absolvente de instituţii de învăţământ. Femeile PDL le vor explica acestora cum pot beneficia de finanţări pentru afaceri. Ileana Blidar a precizat că PDL propune o nouă perspectivă şi anume „femeia = bărbatul”. De asemenea, aceasta a trecut în revistă regresele înregistrate sub guvernarea Ponta, cum ar fi faptul că românii trăiesc mai prost, inflaţia este în creştere, datoriile către bănci sunt tot mai mari, dar şi aspectele pozitive, cum ar fi creştere PIB cu 2,2%, creşterea exportului cu 5,9% sau a producţiei industriale cu 6%, faţă de perioada similară a anului trecut.

Vicepreşedinta Mihaela Kostin a subliniat faptul că este nevoie de o stabilitate legislativă în mediul de afaceri, motiv pentru care PDL susţine rescrierea Codului Fiscal şi a Codului de Procedură Fiscală, înaintând adrese către miniştrii responsabili de mediul economic.