PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Accident în Botiz. Trei tineri au murit într-un Mercedes S550 condus cu viteză excesivă

accidentAccident în Botiz. Azi dimineaţă, în jurul orei 05.20, în timp ce conducea un autoturism marca Mercedes S 550, pe DN 19 la km 139 + 50 m, în localitatea Botiz, P. Paul de 32 ani, pe fondul vitezei excesive, a pierdut controlul asupra volanului și a intrat într-un cap de pod aflat pe partea dreaptă a drumului.

În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto și a pasagerilor B. Vasile de 27 ani și D. Marius de 23 ani.

Sursa: Poliţia Satu Mare

 

UPDATE : Mercedesul era înmatriculat în America

Mercedesul în care se aflau tinerii avea numere de America. El a fost împrumutat de șofer de la o cunoștință. Aceștia se întorceau spre Negrești Oaș de la o nuntă din Botiz.

Pompierii au intervenit cu trei autospeciale și o ambulanță la fața locului, deoarece mașina a luat fod după impact.

Redăm comunicatul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Someș Satu Mare

„În ziua de 01.09.2013, la ora 05.22, Detaşamentul de Pompieri Satu Mare, a intervenit cu 3 (trei) autospeciale (descarcerare si stingere) şi o ambulanţă SMURD,  sub comanda plt. adj. Chiorean  Felician, în localitatea Botiz,  unde a avut loc un accident rutier urmat de incendiu, eveniment în urma căruia 3 persoane au rămas încarcerate.  

Ajunşi la locul accidentului la ora 05.31, pompierii militari au constatat că autoturismul MERCEDES, (MICHIGAN 5 HHH 99), ardea la compartimentul motor si bord. Cele 3 persoane încarcerate, respectiv P.P. de 30 ani, B.V.M. de 27 ani si D.M. de 23 ani, erau decedate, fiind scoase din autoturism de către trecători.

S-a acţionat pentru lichidarea incendiului, acţiune care s-a încheiat la ora 05.46”. 

Exit mobile version