PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Angajat al benzinăriei Dorolţ atacat cu spray lacrimogen

spray lacromogenUn angajat al benzinăriei din Dorolţ a fost atacat cu spray lacrimogen de un bărbat de peste 60 de ani, care a refuzat să achite contravaloarea combustibilului.

Poliţia Satu Mare a fost sesizată prin SNUAU 112, în 22 septembrie 2013, ora 23:07 de către o angajată  de la o stația de carburant din comuna Dorolţ, despre faptul că o persoana neidentificată nu a dorit să achite contravaloarea combustibilului comandat şi totodată a folosit un spray lacrimogen împotriva unui coleg de-al său.

           În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Serviciului de  Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Satu Mare au stabilit faptul că autorul, M. Ioan de 64 ani, domiciliat în mun. Bistriţa, fără antecedente penale, a comandat de la staţia de carburanţi gaz lichefiat în valoare de 180 lei pe care a refuzat să-l plătească, folosind împotriva unuia dintre angajați, care a încercat să-l împiedice să părăsească  incinta stației, un spray lacrimogen. Totodată, în autoturismul acestuia au fost găsite 5 tuburi cu spray lacrimogen, două electroșocuri și un pistol cu gaze.

De asemenea, s-a stabilit faptul ca autoturismul condus de către făptuitor avea numerele de înmatriculare false. Autorul a fost reținut pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, port fără drept de arma neletală si port fără drept de armă albă precum si pentru conducerea unui autoturism cu numere false, iar în cursul zilei de ieri a fost prezentat Judecătoriei Satu Mare, care a emis pe numele acestuia mandat de arestare preventiva pe o durata de 15 de zile.

Sursa: Poliţia Satu Mare

Exit mobile version