PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Autorităţile s-au adunat la ghetoul Samobil să constate că nu pot face nimic

Reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului, Primăriei Satu Mare, Poliţiei Locale şi Electrica s-au adunat astăzi la ghetoul Samobil, de pe str. Ion Ghica, la solicitarea unei bătrâne care deţine o locuinţă în acel bloc, constatând în cele din urmă că nu pot face nimic pentru îndepărtarea celor care au ocupat ilegal apartamentele.

Sătmăreanca Iuliana Tincu a reclamat la Instituţia Prefectului faptul că în blocul respectiv locuiesc ilegal foarte multe persoane, provoacă scandaluri, fac mizerie şi în ciuda faptului că a anunţat poliţia în repetate rânduri situaţia nu s-a schimbat.

Sesizările care le-am primit se referă la întreţinerea curăţeniei, respectiv depozitări ilegale de gunoaie, tot felul de alte mizerii, chiar şi câini vagabonzi. În ce priveşte oamenii străzii care s-au stabilit în acest loc, fiind proprietate privată, de evacuat se poate doar pe calea justiţiei, la cererea proprietarului. Poliţia poate să constate că aceştia stau ilegal, să-i legitimeze”, a declarat Sergiu Blaga, şef Serviciu Ordine Publică în cadrul Primăriei Satu Mare.

Acesta nu a putut spune exact câte persoane locuiesc ilegal în bloc, afirmând doar că sunt de ordinul zecilor.

Blaga susţine că o parte a locuinţelor aparţin Samobil, fabrică aflată în lichidare, şi nu are cu cine să ia legătura pentru clarificarea acestor aspecte.

City managerul Dan Băbuţ a afirmat la rândul său că administraţia locală nu poate lua nicio măsură.

Din punct de vedere legal Primăria nu poate să ia nicio măsură. Dacă nu este proprietatea municipalităţii nu putem să intervenim din nici un punct de vedere. Legea spune foarte clar, Primăria nu poate să intervină decât pe spaţiile publice. Nici să intervenim în beciurile blocurilor nu putem să deratizăm. Am intervenit o dată, a venit Curtea de Conturi că nu avem voie. Am mai făcut curăţenie aici, am aranjat, şi în timp ce noi curăţam cei din bloc ne aruncau mizerie, în prezenţa mea, au aruncat găleţile cu rahat în capul oamenilor care lucrau acolo. Sunt şi zeci de remorci de rahat aici. Nu putem în fiecare lună să tot venim să facem curăţenie, nu-şi întreţin nici ce le facem”, a declarat Băbuţ.

Potrivit city managerului, femeia care a reclamat la prefectură este singura care locuieşte în bloc cu acte legale.

„Am putea să-i amendăm dar nu avem pe cine pentru că nu sunt proprietari. Proprietarii sunt plecaţi, s-au mutat abuziv alte persoane, noi nu putem să intervenim decât dacă proprietarii fac sesizare. Mulţi dintre ei stau în chirie”, a mai spus Băbuţ.

Problema cea mai mare este că o parte a locuinţelor au rămas în proprietatea Samobil,  iar autorităţile nu au cu cine discuta pentru clarificarea situaţiei. Mai mult, cei care şi le-au cumpărat pur şi simplu le-au abandonat.

„Nici măcar nu ştim cine sunt proprietari. Apare IPL-ul, IPL-ul nu mai există, a vândut angajaţilor, angajaţii toți au abandonat și au plecat. Pur și simplu au plecat, nu-i mai interesează”, a adăugat Băbuţ.

După mai multe discuţii s-a convenit ca Apaserv să monteze o cişmea cu apă potabilă, în apropierea blocului, pentru singura femeie care stă cu acte legale dar şi pentru ceilalţi zeci de locatari ilegali. Despre introducerea curentului electric nici nu poate fi vorba atâta timp cât fiecare familie ar trebui să suporte contravaloarea lucrărilor, estimate la 2.000 de lei/apartament.