PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Avion prăbuşit lângă Aeroportul Satu Mare (simulare)

simulare-aeroport-satu-mare-(30)Un scenariu de groază a fost simulat astăzi în Satu Mare, şi anume intervenţia autorităţilor şi forţelor pentru situaţii de urgenţă în cazul unui avion prăbuşit lângă Aeroportul Satu Mare.

Exerciţiul a mobilizat zeci de angajaţi ai Aeroportului, Prefecturii, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, SMURD, Unităţii de Primiri Urgenţe, Jandarmi, Poliţie, care au simulat intervenția de salvare. Ploaia a îngreunat exercițiul echipajelor.

Scenariului simulării a fost următorul: un avion cu 38 de pasageri şi patru membri ai echipajului s-a prăbuşit după decolarea de pe aeroportul Satu Mare, s-a rupt în două şi a luat foc. La faţa locului s-au deplasat angajaţi ai ISU Someş Satu Mare, Unităţii de Primire Urgenţe, Serviciului Judeţean de Ambulanţă, Flotilei Aeriene Câmpia Turzii, Inspectoratului de Poliţie, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Satu Mare, Instituţia Prefectului dar şi un echipaj din Ungaria. „Răniţii” au fost voluntarii de la Crucea Roşie.

Timp de două ore s-a încercat stingerea incendiului și acordarea primului ajutor  răniţilor.

Directorul Aeroportul Aeroportului Satu Mare, Nicolae Fechete, a declarat că scopul a fost de urmărire a modului şi timpilor de intervenţie în caz de situaţii de urgenţă. Acesta a fost de părere că timpii de intervenţie ai autorităţilor au fost în parametri „normali”.

Un rol deosebit de important l-au avut angajaţii ISU. Şeful ISU Someş Satu Mare, col. Gheorghe Dan, a afirmat că „a fost o foarte bună conjugare de forţe”, însă a observat anumite deficienţe în intervenţie, care nu ţin de pompieri.

A fost o conjugare foarte bună de forţe, însă sunt câteva părţi negative pe care ca și profesionist le-am văzut, dar nu ţin de colaborarea noastră cu alte instituţii”, a spus Gheorghe Dan.

Urmează analizarea în detaliu a intervenției fiecărei instituții.

 

Exit mobile version