PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Cererea procurorului general în cazul Silaghi, trimisă la Comisia juridică a Camerei Deputaţilor

silaghi stefBiroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis, luni, să trimită Comisiei juridice cererea procurorului general de declanşare a procedurilor pentru începerea urmăririi penale în cazul fostului ministru Ovidiu Silaghi, urmând ca această comisie să întocmească un raport în termen de 30 de zile. Silaghi este acuzat de trafic de influenţă. 

„Am trimis solicitarea Comisiei juridice. În termen de 30 de zile urmează să facă raport”, a precizat deputatul Ioan Oltean, citat de Mediafax.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) a solicitat, pe 19 august, Camerei Deputaţilor declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale faţă de Ovidiu Silaghi, pentru trafic de influenţă. Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a cerut pe 19 august începerea urmăririi penale împotriva deputatului PNL Ovidiu Silaghi, printr-o solicitare făcută Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Silaghi, care a fost nominalizat în iulie pentru funcţia de ministru al Transporturilor, este acuzat că ar fi primit 200.000 de euro mită pentru a-l favoriza pe omul de afaceri Nelu Iordache, în perioada în care liberalul a fost ministru al Transporturilor în guvernul Ponta I. Potrivit procurorilor, în cursul anului 2012, Ovidiu Silaghi, în calitate de ministru al Transporturilor, i-ar fi pretins lui Nelu Iordache, administrator la SC Romstrade SRL, deschiderea unor noi rute care să lege Aeroportul Satu Mare de alte destinaţii din Europa. În schimb, Nelu Iordache ar fi primit asigurarea „derulării contractelor pe care SC Romstrade SRL le încheiase cu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA (instituţie aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor – n.r.) şi pentru ca plăţile intermediare să fie făcute într-un termen rezonabil“. Mai mult, Silaghi ar fi primit de la Nelu Iordache suma de 200.000 de euro pentru a-şi exercita influenţa asupra persoanelor cu funcţii de decizie din cadrul CNADNR în vederea anulării deciziei de reziliere a unui contract şi pentru a nu rezilia alte contracte. „Manevra lui Băsescu“ În replică, Ovidiu Silaghi spune că nu a cerut şi nu a primit şpagă de la omul de afaceri Nelu Iordache. „Nu am influenţat şi nu am intervenit în niciun fel în impiedicarea rezilierii contractului Arad-Nădlac deţinut de firmele domnului Nelu Iordache. Nu am cerut şi nu am primit niciodată foloase necuvenite (bani sau alte bunuri sau servicii) de la Nelu Iordache sau vreunul din interpuşii săi, în niciun scop, şi nu am intervenit în executarea sau ne-executarea plăţilor din acest contract sau oricare altul“, se apără Silaghi. Acesta este convins că în timp se va dovedi că este „întrutotul nevinovat şi că aceasta a fost o manevră politică a lui Traian Băsescu“. Ovidiu Silaghi şi-a retras candidatura Liderii USL s-au întrunit de urgenţă şi i-au luat apărarea liberalului. Premierul Victor Ponta a anunţat că Silaghi şi-a retras candidatura pentru funcţia de ministru şi a subliniat că postul trebuie ocupat până luni, 26 august. Vicepreşedintele PNL, Daniel Chiţoiu, a anunţat că Biroul Politic va fi convocat în zilele următoare pentru nominalizarea unui alt membru PNL în funcţia de ministru. Ponta a declarat că nu a văzut dosarul şi, prin urmare, nu are informaţii privind conţinutul acestuia, dar nu s-a ferit să o acuze pe Anca Boagiu, fostul ministru al Transporturilor care a semnat contractul cu Nelu Iordache. „Poate că Boagiu a primit bani ca să îl semneze, nu Silaghi ca să îl rezilieze“, a adăugat premierul. În ceea ce priveşte dosarul lui Silaghi, şeful Executivului s-a arătat surprins de solicitarea DNA şi a trimis o nouă săgeată către Traian Băsescu. „La momentul la care am făcut nominalizarea, nu exista nicio acuzaţie. Poate preşedintele ştia, din moment ce nu l-a numit“, a insinuat Ponta.

Sursa: adevărul

Exit mobile version