Ultima actualizare: azi, 14:04

Locale

Festival culinar carpatic, la Negreşti Oaş (Galerie FOTO)

festival-culinar-negresti-oas-(24)Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Satu Mare în colaborare cu Asociația EcoLogic din Baia Mare, Primăria și Consiliul Local Negreşti Oaș, Asociația Culturală Mara- Oaș și Muzeul Țării Oașului, organizează la Negreşti Oaş Festivalul regional al patrimoniului culinar carpatic – România. Deschiderea oficială a avut loc sâmbătă, însă meșteșugarii și bucătarii își prezintă produsele și duminică, în fața Muzeului Țării Oașului.

Evenimentul este organizat în cadrul proiectului  “Reţeaua Patrimoniului Culinar Carpatic”, în parteneriat cu Asociaţia de Turism din Ivano-Frankivsk, Consiliul local Ivano-Frankivsk din Ucraina, Asociaţia EcoLogic – judeţul Maramureş, Camera de Comert şi Industrie din Slovacia şi Asociaţia Szamos-bazár din Ungaria. 

În cadrul festivalului a fost organizat un seminar profesional prezentări despre “Gastronomie și meșteșuguri – istorie și tradiție”.

La standurile amenajate vizitatorii au ocazia să facă degustări gratuite de produse tradiționale, precum: pâine de porumb, gemuri, miere şi dulceţuri, diferite prăjituri,  cozonaci, fructe, beleş cu varză, cartofi, brânză și gem de prune, ștrudli, fancuri cu gem, diferite plăcinte umplute, “boace”, “brânzoici”, “gomboț” cu prune, gulas, cârnați și șuncă afumată, pălincă şi alte băuturi distilate, vinuri, băuturi răcoritoare, precum și apă minerală, etc. Sunt prezenţi meşteşugari iscusiţi din Satu Mare şi Maramureş.

Organizatorii au pregătit și un program folcloric, în noua ciupercă evoluând interpreţi precum Maria Tripon sau Petrica Mureşan.

 

4 comentarii

  1. Tudorita Viziteu Răspunde

    Felicitari…doar ca stati ff prost cu publicitatea…nu vreti sa faceti cunoscute astfel de evenimente….pacat .. populatia afla doar cand e prea tarziu…

  2. Tudorita Viziteu Răspunde

    Felicitari…doar ca stati ff prost cu publicitatea…nu vreti sa faceti cunoscute astfel de evenimente….pacat .. populatia afla doar cand e prea tarziu…

  3. Gabriela Stefania Roba Răspunde

    Felciitari ! si ……MEDIATIZARE !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.