PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Forţa Civică Satu Mare acuză actuala guvernare de ipocrizie politică, în cazul Roşiei Montană

Cosmin Cortel, Raluca Cherecheș

Cosmin Cortel, Raluca Cherecheș

Forţa Civică Satu Mare susține demersul senatorului Mihai-Răzvan Ungureanu- inițierea unei moțiuni de cenzură – care să pună Guvernul Ponta în poziția de a avea o părere fermă asupra cazului Roșia Montană.

Președintele Forţa Civică Satu Mare, Cosmin Cortel și purtătorul de cuvânt, Raluca Cherecheș, au acuzat, astăzi, într-o conferință de presă, actuala guvernare de ipocrizie politică și de urmărirea unor interese obscure care nu coincid cu interesele cetățenilor.

Aceștia îl acuză de minciună pe prim ministrul României, în ceea ce privește renegocierea contractului cu RMGC. Acest contract nu a fost renegociat, iar cele trei aspecte, despre care Victor Viorel Ponta spune că au fost modificate, investiții suplimentare la mediu, mărirea participației statului până la 25% și creșterea redevenței la 6%, ele au fost de fapt negociate de Guvernul Boc și nu au mai fost modificate de actuala guvernare.

Acest joc pe care Victor Ponta îl execută în fața întregii populații, fără nici un fel de opreliști, poate fi oprit doar într-un singur mod, prin moțiunea de cenzură care să ducă la căderea acestui guvern iresponsabil. Victor Ponta nu este capabil să își asume luarea unei decizii și folosește Parlamentul ca pe un apendice, spre care aruncă responsabilitatea de câte ori e nevoie”, consideră Cosmin Cortel.

În consecință, Forţa Civică Satu Mare susține demersul început de președintele Forța Civică, Mihai-Răzvan Ungureanu, îl consideră necesar pentru a restabili ordinea priorităților pe agenda cetățeanului.

În acest sens, președintele Forţa Civică Satu Mare, Cosmin Cortel face apel către parlamentarii de dreapta, din colegiile de pe raza județului Satu Mare, să se alăture și să susțină inițiativa senatorului Forța Civică, Răzvan Ungureanu.

Exit mobile version