În cadrul campaniei au fost donate 220 de ghiozdane cu rechizitele aferente. Beneficiarii acestei campanii sunt 63 de copii de la Asociaţia “Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului” Satu Mare, 20 de copii din municipiu şi copii din judeţ după cum urmează Acâş – 5 copii, Ardud – 5 copii, Beltiug – 5 copii, Crucişor – 11 copii, Doba – 8 copii, Odoreu – 11 copii de la Casa “Iris” din Berindan, Medieşu Aurit – 10 copii, Păuleşti – 8 copii, Pomi – 5 copii, Sanislău – 5 copii, Supur – 5 copii, Socond – 12 copii, Tăşnad – 6 copii, Tărşolţ – 10 copii, Terebeşti – 5 copii, Turţ – 5 copii, Vama – 5 copii, Valea Vinului – 5 copii, Culciu – 10 copii. În judeţ au mai fost strânse şi donate de către organizaţiile de femei 12 ghiozdane la Carei şi 6 ghiozdane la Păuleşti.
Campania a vizat anul acestea o concentrare mai mare asupra copiilor care primesc donaţiile astfel încât au fost întocmite liste cu nume şi vărstă pentru a putea personaliza ghiozdanele cu rechizite necesare cursurilor claselor din care vor face parte copiii începând de luni, 16 septembrie.
“Când dai la început dai din ceea ce ai, apoi de la un moment dat, dai din ceea ce eşti!” ARSENIE BOCA