Începând cu ora 8,30, un număr de 25 de jandarmi în frunte cu inspectorul şef al unităţii, col. Gheorghe Avram au răspuns apelului făcut de Directorul Centrul de Transfuzii Sanguine Satu Mare, dr. Doina Crişan şi s-au prezentat pentru a dona sânge, salvând în acest fel pe cei aflaţi în suferinţă. În acest moment judeţul Satu Mare se confruntă cu o gravă criză de sânge.
Sub deviza „Un strop de sânge, o şansă la viaţă” cadrele au înţeles să participe la aceasta acţiune de într-ajutorare a semenilor noştri aflaţi în nevoi.
Astfel, până în prezent au răspuns prezent, apelului comenzii inspectoratului, un număr de aproximativ 40 de cadre ale unităţii, care pe parcursul următoarelor zile, în funcţie de disponibilităţile programului de muncă se vor deplasa la Centrul de Transfuzie Sanguină Satu Mare, unde după efectuarea analizelor preliminare li se va recolta sânge.
„Trebuie să conştientizăm importanţa donării de sânge şi să înţelegem că sângele înseamnă viaţă. Şi de ce nu, trebuie să ne gândim că şi noi am putea avea nevoie la un moment dat de acea picătură de sânge pentru ca viaţa să ne fie salvată. Această activitate se înscrie în cadrul unei campanii umanitare iniţiată încă din anii trecuţi la nivelul Jandarmeriei Române, prin unităţile teritoriale, scopul fiind contribuţia indirectă a jandarmilor la salvarea vieţilor unor persoane aflate în suferinţă”, consideră purtătorul de cuvânt al IJJ Satu Mare, Camelia Lucuţ.
Activitatea se va încheia când toţi cei înscrişi pe listele unităţii se vor deplasa la Centrul de Transfuzie Sanguină Satu Mare pentru a dona sânge.
Sursa: IJJ Satu Mare