PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Judecătorii îi încurajează pe sătmăreni să apeleze la mediere

Pop Camelia Ana, Hotca Crina Corina

Pop Camelia Ana, Hotca Crina Corina

Judecătoarele Crina Corina Hotca şi Camelia Pop au prezentat astăzi într-o conferinţă de presă detalii despre legea medierii. Acestea şi-au arătat rezervele cu privire la pregătirea unor mediatori care n-au studii juridice, însă legislaţia prevede ca persoanele care urmat cursul de mediator şi au experienţă de trei ani în domeniu pot profesa, indiferent de domeniul studiilor.

Din 1 august, de la intrarea în vigoare a legii medierii, doar 20 de dosare de pe rolul Judecătoriei Satu Mare au fost transferate spre mediatori.

În judeţ sunt aproximativ 50 de mediatori autorizaţi, onorariile anunţate fiind cuprinse între 300 şi 500 de lei.

Legea privind medierea intrată în vigoare din 1 august prevede că înainte de deschiderea unui proces în civil este obligatorie o şedinţă de informare privind avantajele medierii, aceasta fiind gratuită.

În acest an la Judecătoria Satu Mare au fost înregistrate 10.000 de dosare pe secţia civilă.

Judecătorii recomandă persoanelor care intenţionează să se adreseze justiţiei să încerce medierea, întrucât totul se desfăşoară mult mai repede, iar cheltuielile sunt mult mai mici. În plus, instanţele de judecată nu vor mai fi atât de aglomerate.

Exit mobile version