Actorul Sorin Oros a fost numit, în urmă cu două luni, director interimar al Teatrului de Nord Satu Mare. Numirea sa în funcţie a stârnit controverse în rândul angajaţilor, acesta recunoscând că mulţi dintre colegi l-au privit „chiorâş”, au adunat semnături împotriva sa, însă până la urmă spiritele s-au calmat.
Reamintim cititorilor că în luna iunie a acestui an s-a organizat un concurs pentru ocuparea funcţiei de director general, câştigat de Sorin Oros, dar în urma contestaţiilor acesta a fost anulat, iar Sorin Oros a fost desemnat director interimar de către conducerea municipiului, până la organizarea unui nou concurs.
Noul director al Teatrului de Nord, Sorin Oros, şi-a prezentat câteva din planurile sale de viitor, într-un interviu acordat PortalSM. Încă din primul său mandat îşi doreşte introducerea Teatrului de Nord Satu Mare, prin prestaţiile artistice, în mişcarea teatrală naţională.
Redăm în continuare interviul:
Reporter: Sunteți proaspăt director al Teatrului de Nord, urmează o perioadă grea, de mutare a instituției. Ce aveți în vedere pentru atragerea spectatorilor sătmăreni la reprezentațiile teatrului?
Sorin Oros: Sunt conștient că o parte a publicului mai rafinat, în special cel de la secția maghiară, nu o să agreeze casa de cultură, care este un spațiu impropriu pentru artă. Sala de teatru trebuie să fie puțin intimă, cere anumită intimitate, trebuie să fie un spațiu adecvat iar aceste aspecte nu le găsim la casa de cultură. Acum încercăm să aducem niște panouri mari în sală ca să aducem publicul mai aproape de scenă, pentru a nu folosi toată sala care are 800 de locuri, 300 de spectatori s-ar pierde în ea. Pentru atragerea publicului vom face o publicitate agresivă. Am identificat multe locuri de afișaj în tot orașul, nu numai în centru, în cartiere. Vom aborda un gen de teatru cunoscut publicului, Commedia dell’arte, un teatru stradal pe care-l vom juca înainte de fiecare premieră, cu fragmente din piesa respectivă, în centrul orașului, prin cartiere, tocmai pentru a atrage publicul la teatru. Prin aceste spectacole anunțăm publicul că va avea loc premiera respectivă. Toate aceste fragmente de spectacole vor face parte dintr-un spectacol de sine stătător cu care vom încheia stagiunea.
R: Ce aduce nou Sorin Oros la Teatrul de Nord?
S.O: Eu vreau să aduc foarte multe, dar la fel gândește oricine care vine nou pe funcție. Sper să pot face tot ce mi-am propus, încă din prima stagiune, dar având în vedere că sunt doar interimar, peste 4-5 luni se va da un concurs, pe care sper să-l iau, nu are sens să vorbesc despre planurile pe care le am cu Teatrul de Nord. În mare spun că vreau să aduc regizori noi care sunt angrenați bine în mișcarea teatrală. Faptul că vin regizori noi este foarte bine pentru trupă, dacă jucăm noi între noi cu aceeași regizori, te blazezi la un moment dat. Dacă vine un alt regizor vedem dacă suntem așa de buni actori cum ne credem. Despre planurile mele vom vorbi peste câteva luni, pentru că atunci vom vorbi pentru o perioadă de patru ani.
Totuși, ca noutate, pe 24 ianuarie 2014 vom organiza prima ediție a Balului actorilor Teatrului de Nord. Îi vom aduce la Satu Mare pe cei mai cunoscuți actori care au pășit pe scena teatrului sătmărean, cum ar fi Paula Chirilă, Pavel Bartoș, Marius Bodochi, Coca Bloss, actori cunoscuți prin intermediul televiziunilor. Vor veni și alții care joacă pe scenele teatrelor din țară, Corneliu Jipa de la Târgoviște, Petre Băcioiu de la Teatrul Național din Cluj, Marina Procopie de la Teatrul Ion Creangă, Cristian Ioan ca fost director al Teatrului de Nord, îi identificăm pe toți și le trimitem invitații. Va fi un bal al actorilor împreună cu publicul sătmărean. Sătmărenii vor avea parte de surprize plăcute și teatru bineînțeles.
R: Cum v-au privit colegii actori în noua funcție?
S.O: Sincer, m-au privit chiorâș foarte mulți dintre ei. Li s-a inoculat că vin eu, că-i dau afară sau că-i mănânc de vii. În general sunt un dur, dar am o duritate constructivă. Cu cei care-și fac treaba nu am nicio problemă. Așa sunt și la scenă, iar acum în calitatea mea de director, evident voi fi la fel. S-au făcut și liste de semnături împotriva mea dar nu au avut nicio finalitate. Așa este obișnuită lumea să fie manipulată. Poate doi-trei colegi s-au bucurat.
R: Tocmai din aceste cauze, credeți că veți avea probleme organizatorice, de conducere a instituției, confruntându-vă cu mici orgolii din partea angajaților teatrului (actori, regizori, personal tehnic)?
S.O: Nu vor fi probleme, chiar dacă mi-am început activitatea de câteva săptămâni, am reușit să trasez niște linii și coordonate pe care vreau să se meargă și de care trebuie să se țină. Din câte mi-am dat seama nu am văzut să întâmpin dificultăți sau să-mi pună bețe în roate. Unii semnatari ai acelei liste își văd acum de treabă. Voi păstra tot timpul o bună comunicare cu colegii mei, tocmai pentru a nu mai exista dubii în privința nimănui.
R: Ce piese bune avem în stagiunea teatrală?
S.O: Vom începe cu o stagiune de comedii, tocmai pentru că publicul sătmărean este iubitor de comedie și pentru a-l atrage către scena teatrului. Primele două premiere vor fi comedii românești, „Tache, Ianche și Cadîr” și ”Profesorul de franceză”, piese foarte bune pentru tineri. Vor fi piese și pentru copii, iar ca noutate voi aduce piese de teatru ale Teatrului de Păpuși Puc din Cluj Napoca. Secția română a Teatrului de Nord nu are secțiune de păpuși, doar secția maghiară cu doi sau trei actori dar și spectacolele lor sunt mai mici, fiind limitați de numărul de actori. Acum voi aduce un teatru profesionist iar cu piesele respective vom merge și în Carei sau Tășnad. Micii spectatori cu siguranță vor fi încântați, având în vedere faptul că vor viziona pentru prima dată acest gen de teatru la Satu Mare. Apoi vom avea piese de teatru puse în scenă de trei noi regizori. Vor fi spectacole frumoase, bine cotate, spectacole combinate cu dans și muzică. Mai multe detalii vom da în perioada premierelor.
R: Având în vedere că secția maghiară a colaborat și cu alți renumiți regizori naționali, pe când astfel de colaborări și la secția română?
S.O: Nu știu dacă îi vom putea aduce pe Dabija, Purcărete, Frunză sau Afrim. Acum vom colabora cu trei regizori noi. Sunt trei tineri regizori talentați Marcel Țop, Vadas Laszlo și Eugen Gyemant. Pentru public va fi ceva inedit, vor vedea montarea unor piese în mod diferit, cu care el nu este deja obișnuit.
R: Vor fi reluate pe scenă alte piese de teatru cu renume în rândul spectatorilor sătmăreni?
S.O: Vrem să facem acest lucru, sunt piese care țin afișul stagiunii întregi și este o problemă gravă faptul că după reprezentațiile din stagiune acestea nu se mai joacă. Dar aici depinde foarte mult de actorii care joacă în piesa respectivă, unii mai pleacă sau se îmbolnăvesc. Avem în proiect reluarea unor piese de teatru, dar le vom anunța la momentul respectiv, când vom știi că piesa se poate juca în condiții perfecte.
R: Aveți în vedere participarea la diverse festivaluri de gen? Unde și cu ce piese de teatru?
S.O: Încă nu știu cu ce piese de teatru, dar îmi doresc să scot Teatrul de Nord Satu Mare în afară. Fără a jigni pe nimeni din teatru, dar o spun răspicat: Teatrul de Nord Satu Mare nu a existat în mișcarea teatrală din țară. Și știu foarte bine ce spun. Eu vreau să existe Teatrul de Nord Satu Mare din prima stagiune, din primul meu mandat. Trebuie să știm cum vindem la critici, cum îi aducem la Satu Mare.
R: Cu siguranță, sătmărenii iubitori de teatru vor călca și pragul Casei de Cultură a Sindicatelor pentru a viziona noile reprezentații teatrale. Noua sală va fi încălzită pe timp de iarnă și pregătită pentru publicul spectator?
S.O: Eu nu am fost niciodată în casa de cultură pe timp de iarnă, dar acum știu că încălzire există. S-au făcut câteva probe ale instalației în primăvară și a fost totul în regulă. În casa de cultură mai sunt încă două săli pe care le vom folosi. Sunt săli amfiteatru, la capacitate mai mică, pe care le vom folosi la piesele mai mici și la cele pentru copii. Trebuie specificat faptul că Sala Studio a Teatrul de Nord se va folosi în continuare. Piesele de studio ale teatrului se vor ține în aceeași locație.
R: Ce transmite directorul Sorin Oros sătmărenilor, acum la început de stagiune?
S.O: Multă energie și să vină la teatru. Promit că nu o să mai vină la spectacole din care nu o să înțeleagă mare lucru.