Ultima actualizare: azi, 15:02

Locale

Ovidiu Silaghi, din nou la DNA. Este urmărit penal

silaghi ovidiuFostul ministru al Transporturilor Ovidiu Silaghi este urmărit penal pentru trafic de influenţă. El a ajuns în această dimineaţă la DNA. Ancheta vine după ce şeful statului a avizat începerea urmăririi penale pe numele acestuia. Potrivit procurorilor, Silaghi ar fi primit 200.000 de euro de la omul de afaceri Nelu Iordache pentru a nu rezilia mai multe contracte cu statul.

Ovidiu Silaghi a ajuns la sediul DNA în jurul orei 9:30, pentru a i se aduce la cunoştinţă începerea urmăririi penale.
Întrebat dacă se va folosi de noul statut de europarlamentar şi dacă va invoca imunitatea în calitate de membru al Parlamentului European, Silaghi a spus că nu va face acest lucru.

Potrivit DNA, fostul ministru al Transporturilor ar fi primit 200.000 de euro mită de la Nelu Iordache pentru a nu rezilia contractul pe care o companie a omului de afaceri îl avea cu CNADNR pentru construirea unui tronson de autostradă, Arad-Nădlac.
Potrivit procurorilor, există indicii şi date temeinice potrivit cărora, în cursul anului 2012, Ovidiu Silaghi, în calitate de ministru al Transporturilor, i-a pretins lui Nelu Iordache, administrator al SC Romstrade SRL, deschiderea, de către compania de transport aerian din grupul de firme controlate de omul de afaceri, a unor noi rute care să lege Aeroportul Satu Mare de alte destinaţii din Europa. Silaghi i-ar fi promis în schimb lui Nelu Iordache derularea contractelor pe care SC Romstrade SRL le încheiase cu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, structură aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor, şi pentru ca plăţile intermediare să fie făcute într-un termen rezonabil.
“Totodată, Silaghi Ovidiu Ioan a primit de la aceeaşi persoană suma de 200.000 de euro, pentru a-şi exercita influenţa asupra persoanelor cu funcţii de decizie din cadrul CNADNR SA în vederea anulării deciziei de reziliere a unui contract şi pentru a nu proceda la rezilierea altor contracte”, au precizat procurorii DNA.
Anchetatorii au precizat că din actele premergătoare efectuate în cauză au rezultat indicii temeinice cu privire la săvârşirea faptelor cu care a fost sesizat organul judiciar, iar pentru stabilirea corectă şi completă a situaţiei de fapt se impune efectuarea unor acte de urmărire penală.
Compania aeriană Blue Air a lansat, în luna iunie 2012, două curse noi cu plecare din Satu Mare spre Torino -Cuneo şi Veneţia, operate cu o frecvenţă de două zboruri pe săptămână. Cursele dus-întors au fost active pe perioada orarului de vară, respectiv 4 iunie – 27 octombrie 2012.
Operatorul low cost a făcut parte, alături de constructorul Romstrade şi alte companii, dintr-un grup de firme controlat de omul de afaceri Nelu Iordache. Firma Airline Management Solutions, înfiinţată în luna aprilie de patru acţionari români, a preluat fondul de comerţ al Blue Air, printr-o tranzacţie în sumă de 30 milioane de euro, care include asumarea unor obligaţii de 28 milioane de euro.
Liberalul Ovidiu Silaghi a fost ministru al Transporturilor din mai până în decembrie 2012.
Liberalul Ovidiu Silaghi fusese nominalizat în iulie pentru funcţia de ministru al Transporturilor, post rămas vacant după demisia lui Relu Fenechiu, în urma condamnării sale, în 12 iulie, de către instanţa supremă, la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul “Transformatorul”, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată, decizia nefiind definitivă. În 19 august, Ovidiu Silaghi şi-a retras candidatura pentru funcţia de ministru al Transporturilor.
Nelu Iordache, administratorul firmei Romstrade, a fost trimis în judecată la sfârşitul lunii aprilie, în dosarul privind deturnarea fondurilor pentru primul tronson din autostrada Nădlac – Arad, de aproximativ 22 de kilometri, fiind acuzat de delapidare, fals în înscrisuri, spălare de bani şi înşelăciune.

Sursa: Realitatea.net

6 comentarii

  1. Baba Ana Răspunde

    Ce jeg de individ, ca om nu poti sa il numesti.

  2. declea razcan Răspunde

    Macar dl ministu are imagine de om fin ,dar uitativa la primarie ,coica cu echipa lui nu au facut nimic si nici nu vor face,orasul este manjit cu acte reale de corptie mediate in presa centrala pimar corpt si lipsit de initiativa administrativa ,fura tot ce se poate iar activitatea primariei se bazeaza pe prpiectele lasate de Ilyes. Nu au adus nimic nou numai c -ve si prosti mai votatil pe coica

    • satmarean Răspunde

      Nu e ministru, e doar fost ministru si fost deputat. X6-le nevestei il face fin sau ce? Si tu crezi ca primaru de capul lui face sau nu face ce face sau nu face?

  3. Liberal Răspunde

    E inceputul sfarsitului politic pentru Ovidiu Silaghi… Sper ca si cumnatul sau, Adrian Mihai Stef, sa nu fie uitat de DNA si ANI!

  4. Teo Răspunde

    In sfarsit, PNL Satu Mare se poate debarasa de cei ce au transformat acest partid, la nivel de Satu Mare, intr-un partid de familie. Silaghi si Stef nu au profilul necesar pentru a reprezenta acest partid. Se impune o schimbare radicala in PNL Satu Mare! Nu se poate ca un indivizi precum Babut Domuta Dan, Ardelean Ioan, Ardelean Radu,Sulea Claudiu, Marusca Marcel, Riscau Gheorghe, Vadnaj Lajos si multi, multi altii sa fie reprezentativi pentru un partid ce pretuieste,declarativ, elitele intelectuale!

  5. dorel Răspunde

    Teo ai uitat de subprefectul Sasu 6 masini de lux 4apartamente in blocuri noi,doua case si a lucrat numai la stat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.