PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Prefectul Eugeniu Avram, asaltat cu probleme la Căuaș

Un număr mare de cetăţeni au dorit să participe la audienţele pe care prefectul Eugeniu Avram le-a susţinut, în data de 12 septembrie, la Căuaş. Aproximativ 30 de persoane l-au aşteptat în incinta Primăriei din comună pe prefect pentru a-şi prezenta problemele şi nemulţumirile. Alături de prefect s-au mai deplasat la Căuaş, reprezentanţi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie, ai Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Satu Mare, specialişti din cadrul Oficiului Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi ai Instituţiei Prefectului.

Cei mai mulţi cetăţeni s-au prezentat cu probleme privind aplicarea legilor fondului funciar, dar şi probleme sociale. În esenţă, oamenii au cerut sprijinul prefectului pentru a fi puşi în posesie şi astfel să îşi poată primi titlurile de proprietate pe terenuri. O parte dintre problemele prezentate de cetăţeni şi care ţin de competenţa autorităţilor au fost soluţionate pe loc. De asemenea, în cazul cetăţenilor care s-au prezentat la audienţe cu probleme sociale, prefectul Eugeniu Avram a dispus autorităţilor locale să se aplece cu prioritate pentru rezolvarea lor.  

O parte dintre problemele care vizează instituţiile publice au fost preluate de către reprezentanţii instituţiilor care l-au însoţit pe prefect, pentru verificare, evaluare şi soluţionare.

Sursa: Prefectura Satu Mare

Exit mobile version