Viceprimarul Marcela Papici, care a condus ședința, a refuzat să-i dea cuvântul prim-vicepreședintelui PDL Sergiu Băbășan la discutarea proiectului privind prelungirea contractului Florisal cu încă șase ani, pe motiv că nu ar avea acest drept, însă PDL-istul nu s-a lăsat încercând să adreseze consilierilor câteva întrebări, încălcând regulamentul.
După ședință, primarul Dorel Coica și-a exprimat nemulțumirea față de modul în care Găzdac și-a organizat subalternii. Practic era previzibilă o situație tensionată și nu a fost în apropiere niciun polițist.
Potrivit unor surse din Primărie, Florian Găzdac s-a conformat și și-a depus demisia la Primărie. Cel mai probabil interimatul va fi preluat de adjunctul Ioan Precup.