PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Sergiu Lucian Băbășan a demisionat din funcția de prim-vicepreședinte a PDL Satu Mare

Sergiu Lucian Băbăşan

Democrat-liberalul Sergiu Lucian Băbășan a demisionat din funcția de prim-vicepreședinte a PDL Satu Mare, ca urmare a prelungirii contractului cu Florisal. Acesta a transmis un comunicat de presă prin care își anunță decizia și motivele pentru care renunță la respectiva funcție de conducere din cadrul partidului.

Dragi sătmăreni,
În ședința consiliului local al Municipiului Satu Mare din 26.09.2013, prin votul PSD, UDMR și PDL, a fost aprobată solicitarea primarului Coica Dorel Costel de prelungire a contractului Florisal cu încă 6 ani.

Întrucât apreciez prelungirea acestui contract cu sprijinul consilierilor PDL ca fiind vădit nelegală și împovărătoare pentru taxele care le plătim am luat decizia să demisionez din funcția de prim-vicepreședinte al PDL Satu Mare, urmând să îmi păstrez calitatea de simplu membru al partidului.

Refuz să mă asociez unui grup de persoane care au pus interesele personale înaintea intereselor sătmărenilor și comunității noastre. Refuz să trădez votul miilor de sătmăreni care au avut încredere în mine. Prelungirea contractului Florisal, în condițiile în care Curtea de Conturi a constatat nelegalitatea majorării tarifelor, va văduvi bugetul local de importante sume de bani, prejudiciindu-ne pe fiecare dintre noi.

Cu gratitudine și considerație,
Sergiu Lucian Băbășan