PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Un tânăr și-a dat foc, supărat că părinţii nu-i acceptă prietena

Un tânăr de 28 de ani se află internat în stare gravă în Spitalul Judeţean Satu Mare după ce și-a dat foc cu benzină, supărat că părinţii nu o acceptă pe prietena sa.

Bărbatul muncea în Italia și de aproximativ o săptămână s-a întors acasă cu o tânără pe care a prezentat-o părinţilor drept prietena sa. Aceştia nici n-au vrut să audă
de relaţia celor doi, spunându-i băiatului să plece din casă dacă nu se desparte de prietenă.Supărat, după mai multe zile de certuri, tânărul s-a stropit cu benzină şi şi-a dat foc. Părinţii au chemat salvarea, acesta fiind transportat de urgenţă la spital.

Potrivit medicilor, tânărul de 28 de ani a fost internat in sectia Chirurgie Plastica dupa ce a suferit arsuri, prin flacara, de gradul II/III pe circa 18- 20 la sută din suprafaţa corpului, gât, torace şi abdomen.