PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Campionatul Rally Sprint Satu Mare, etapa a IV-a. Vezi câştigătorii (FOTO)

rally sprint satu mare (4)Sambata 26 octombrie 2013, s-a desfasurat  etapa a patra din acest an, a Campionatului  de Rally Sprint 2013, ajungand la cea de-a VIII-a editie si fiind cotat ca un campionat national. Acest campionat are cinci etape si este organizat de  ACR Filiala Satu Mare, Clubul Sportiv Auto Karting Rider’s si de Primaria Municipiului Satu Mare  .

Recordul participantilor nu a fost doborat dar au fost 43 de piloti care au demonstrat ca indiferent de locatie se pot obtine performante.  Pe o pista amenajata nu au existat probleme, accidente, incidente

Ediţia a VIII-a se împarte în mai multe clase, după cum urmează:
Grupa juniori
– JN1 – persoanele cu vârsta între 8-15 ani cu autoturisme cu tracţiune faţă sau spate cu capacitatea cilindrică reală sau echivalentă de maxim 2000 cmc şi cu putere maximă de 150 CP
– JN2 – persoane cu vârsta între 15-18 ani, autoturismele menţionate la JN1
Grupa nelicenţiaţi
– ON1 – autoturisme cu tracţiune faţă cu o cilindree reală sau echivalentă de maxim 1500 cmc.
– ON2 – tracţiune faţă, între 1501-2000 cmc
– ON3 – autoturisme cu tracţiune pe spate indiferent de cilindree.
Grupa Only Open unde participă toţi concurenţii care nu se regăsesc în grupele de mai sus
– OO1 – autoturisme cu tracţiune faţă şi tracţiune integrală indiferent de cilindree. Aici pot participa concurenţii care au urcat pe podium la finalul unei ediţii Rally Sprint
– OO2 – autoturisme cu tracţiune pe spate indiferent de capacitatea cilindrică.
Va exista şi o clasă denumită simplu Open, unde pot participa doritorii înscrişi la una dintre grupe.

 Pilotii licentiati si nelicentiati au sosit din mai multe localitati si anume din: Baia Mare, Dej, Livada,Vetis,Carei si din Satu Mare

            Conform regulamentului fiecare pilot poate concura la doua grupe diferite dar una dintre grupe este cea in care se incadreaza iar ce de-a doua poate fi superioara. Punctele pentru care sau luptat sunt : locul1-21puncte, 2-15, 3-11, 4-9, 5-7, 6-5, 7-4, 8-3, 9-2, 10-1punct.

            In urma rezultetelor obtinute s-a adjudecat titlul de Campion in 4 grupe.

 Castigatorii etapei a IV-a pe grupe:

Grupa JN.1:  locul 1. Balogh Alex 14 ani (Satu Mare, Mazda) : locul.2. Tarta David 11 ani (Baia Mare, Suzuki Swift)  ; locul.3. Pintye Balázs 11 ani (Satu Mare, Honda) ; .

 Grupa JN.2: locul 1. Purgui Flaviu 15 ani(Satu Mare, Peugeot)  ; locul 2. Kira Laurentiu 17 ani(Satu Mare, Honda); locul.3. Peres Emilian Octavian 17 ani (Satu Mare, Mazda)

 ON.1 – 1. Kira Laurentiu (Satu Mare, Honda) ; 2. Füstös Andrei(Dej, Mitsubishi)

 3.) Kis Kasza Szilárd(Satu Mare, Honda) 

 ON.2. – 1. Balogh Alex (Satu Mare, Mazda)  2. Caraba Cosmin (Satu Mare, Toyota); 3. .) Kis Kasza Szilárd (Satu Mare, Honda) 

 ON.3 – 1. Farcau Catalin ( Satu Mare, BMW); 2.Kovács Levente (Satu Mare,BMW) 3.Bakonyi Raul (Satu Mare, BMW)

 OOP.1 – 1, Majer Richard (Satu Mare, Honda).; 2. Kui Ferenc (Satu Mare, Seat); 3. Iocsak Ioan (Livada, Honda)

 OOP.2 –  grupa nu s-a constituit

 OPEN – 1. . Majer Richard (Satu Mare, Honda) ;  2 Caraba Cosmin (Satu Mare, Toyota);  3, Havrilla Péter (Baia Mare, Trabant)

 Au mai fost premiati urmatorii concurenti: singura domnisoara de 9 ani Iocsak Natalia Ramona (Livada) si cel mai tinar navigator:  Toth Darius (Satu Mare)

 Sursa: ACR Satu Mare

Exit mobile version