PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Ciprian Gătina a fost condus pe ultimul drum de sute de prieteni. Ultimele aplauze pentru interpret

inmormantare Ciprian Gatina (7)Ciprian Gătina, cunoscutul interpret de muzică de petrecere, a fost înmormântat astăzi, fiind condus pe ultimul drum de familie și sute de prieteni.

Slujba religioasă a avut loc în cimitirul de pe str. Amaţiului, fiind oficiată de un sobor de preoţi. Îndureraţi, cei care l-au cunoscut și îndrăgit pe tânărul interpret l-au aplaudat pentru ultima dată la finalul serviciului religios, după ce a fost auzită piesa acestuia în care îi îndeamnă pe ascultători să se bucure de prieteni atâta vreme cât sunt în viață.

Pe ritmuri de fanfară, sicriul interpretului a fost scos din cimitirul de pe str. Amațiului, și o autoutilitară specializată, însoțită de o coloană de mașini l-au condus până în cimitirul din Doba, unde își va petrece somnul de veci.

Amintim că Ciprian Gătina a decedat duminică într-un accident de circulație petrecut la Doba. Interpretul a pierdut controlul volanului autoturismului pe care îl conducea cu viteză excesivă, a ieșit de pe carosabil a rupt un copac și s-a oprit în șanț. 

Exit mobile version