În prima parte a jocului, „galben – albaștrii” au avut câteva ocazii importante, în minutul 24 Feier a șutat de două ori în portar, iar cinci minute mai târziu, același Feier a preluat balonul și a încercat să treacă de Ljubinkovic, însă nu a reușit să finalizeze deoarece a fost blocat de fundaș. Craiovenii au avut o lovitură liberă periculoasă în minutul 42, dar arbitrul de centru a dictat fault la portar și astfel scorul la pauză a fost 0 – 0.
În mitanul secund, ocaziile au fost de partea gazdelor. În minutul 75, oltenii au profitat de apărarea slabă a Olimpiei și au deschis scorul prin Ferfelea care a driblat în careu și a înscris primul gol.
Până la finalul partidei, elevii antrenorului Tiberiu Csik au atacat poarta apărată de Brac, dar de această dată ultimele minute din joc nu le-a adus noroc și au pierdut cu scorul de 1 – 0.
„Suntem puțin dezamăgiți, poate meritam un egal. A fost de-ajuns să facem o singură greșeală ca să luăm un gol. Am pierdut, dar jocul a fost mulțumitor. Vom încerca să obținem o victorie în următorul meci pe care îl vom avea acasă”, a declarat antrenorul Olimpiei, Tiberiu Csik.
Olimpia Satu Mare: Şuta (cpt.) – Muntean, Bălău, Ene, Iuhas – Feier (64 Dragoș), Villand, Scvarzkopf, Zsiga – Kinczel (78 Roatiș), Gavrilescu (81 Molnar).
Sursa: CS FC Olimpia 2010 Satu Mare