Galben-albaștrii au primit pe teren propriu vizita penultimei echipe a Ligii a II-a, Seria a II-a, Minerul Motru. Meciul a început cu un moment de reculegere în memoria unui fost membru al galeriei Old Boys, care a decedat. Băieții antrenați de Tiberiu Csik s-au năpustit în prima parte a partidei asupra porții lui Popescu. Au ratat șanse mari de a înscrie Gavrilescu (min 15), Lemac (min 24) și Ene (min 28). Toți au ratat de puțin poarta lui Popescu. Portarul oaspeților a fost însă evidențiat în minutele 30 și 34 când a scos miraculos șuturile lui Villand și Lemac.
Repriza secundă începe fulgerător deoarece în minutul 46, atacantul Olimpiei, Lemac, vede roșu direct după o lovitură aplicată gorjeanului Speroni, într-o fază în care mingea era departe de cei doi jucători. În pofida faptului că sătmărenii au jucat peste 45 de minute în inferioritate numerică, tot ei au fost cei care au atacat poarta adversă. Însă, spre deosebire de prima repriză, a lipsit coerența în faza de finalizare. Cea mai mare ocazie a fost semnată în minutul 58 de către Villand, care ajuns singur cu portarul advers, trimite la colțul lung, puțin pe lângă bară. Pe parcursul părții secunde au mai intrat pe teren, în tabăra Olimpiei, Molnar (min 59, în locul lui Gavrilescu), Micaș (min 73, în locul lui Svarczkopf) și Dragoș (min 80, în locul lui Villand). Ultima șansă a meciului îi aparține lui Feier, care trimite peste poartă centrarea din corner a lui Iuhas.
„Nu am fost foarte inspiraţi la finalizare, pot să spun că au avut un portar în formă mare. Îl felicit, bravo lui. Mergem mai departe, trebuie să fim echilibraţi, să nu ne pierdem capul, mai sunt o mulţime de meciuri”, a declarat după partidă antrenorul Olimpiei, Tiberiu Csik.
În urma acestui rezultat, Olimpia acumulează 9 puncte şi rămâne în partea superioară a clasamentului.
Rezultate Liga a II-a, Seria a II-a:
Gloria Bistrița – Mioveni 2 – 0
Metalul Reșița – Bihor Oradea 2 – 1
U. Craiova – CSM Râmnicu Vălcea 1 – 0
CS U Craiova – UTA Arad 1 – 0
Târgu Mureș – Olt Slatina se joacă miercuri 23 octombrie
Clasament:
1. Gloria Bistrița 14 p
2. U. Craiova 12 p
3. Metalul Resița 10 p
4. CSM Râmnicu Vâlcea 9 p
5. Olimpia Satu Mare 9 p
6. CS U Craiova 9 p
7. Târgu Mureș 8 p
8. Olt Slatina 7 p
9. Bihor Oradea 5 p
10. Mioveni 5 p
11. Minerul Motru 4 p
12. UTA Arad 1 p
Radu DĂRĂBAN