PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Polițiștii sătmăreni au patrulat pe străzile municipiului. Amenzile date în 4 ore au fost de 7.300 lei

Având în vedere faptul că un consum exagerat de băuturi alcoolice favorizează  producerea de  infracţiuni în locurile publice, la data de 19.10.2013 lucrători din cadrul Biroului de ordine publică pentru mediul urban  de la Poliţia municipiului Satu Mare au organizat o acţiune  în scop preventiv  în  special pentru prevenirea  şi diminuarea fenomenului infracţional stradal. Cu această ocazie, în intervalul orar 19,30-23,30 au fost legitimate 73 de persoane şi au fost verificaţi 41 de agenţi economici. Dintre persoanele verificate 7 au fost  avertizate,  iar 31 au fost conduse la sediul poliţiei pentru verificări suplimentare.

Pentru diferite abateri de normele legale  au fost aplicate 23 de sancţiuni contravenţionale la Legea 61/91 R,  în valoare de 7300 lei , din care:

–         7  sancţiuni pentru săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora sau a instituţiilor publice;

–         11 sancţiuni pentru atragerea de persoane, sub orice formă, săvârşită în localuri, parcuri, pe străzi sau în alte locuri publice în vederea practicării de

raporturi sexuale cu acestea spre a obţine foloase materiale;

–         4 sancţiuni pentru consumul de băuturi alcoolice în parcuri, terenuri sportive, mijloacele de transport în comun, autogări, gări, drumuri publice, sau alte locuri prevăzute de lege;

–         1 sancţiune pentru servirea cu băuturi alcoolice, în localurile publice, a consumatorilor aflaţi în vădită stare de ebrietate.