Ultima actualizare: azi, 21:48

Locale

Taxa pe botoşei a fost revocată

consiliu-judeteanTaxa pe botoşei a fost revocată astăzi de Consiliul Judeţean Satu Mare, aleşii votând în unanimitate proiectul de hotărâre după ce Tribunalul a dispus suspendarea acesteia.

Preşedintele Adrian Ştef şi vicepreşedintele Mircea Govor au declarat că s-au gândit la revocarea acesteia încă înainte de emiterea sentinţei judecătoreşti de suspendare, întrucât era folosită de adversarii politici în scop electoral.

Chiar dacă a votat pentru revocare, Ştef a ţinut să precizeze că taxa i s-a părut bună deoarece aducea venituri la spital, s-a redus numărul infecţiilor şi al vizitatorilor.

Amintim că taxa de botoşei a fost suspendată de Tribunalul Satu Mare pe 15 octombrie.

“În temeiul art. 14 coroborat cu art. 15 din Legea nr. 554/2004 admite cererea formulată de reclamanta FUNDAŢIA FREIES EUROPA WELTANSCHUUND , împotriva pârâţilor CONSILIUL JUDEŢEAN SATU MARE şi UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ JUDEŢUL SATU MARE în sensul că, Dispune suspendarea executării Anexei nr. 5 la HCJ nr. 98/2013 privind introducerea unei taxe de curăţenie de 2 lei/persoană/vizită la Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare emisă de Consiliul Judeţean Satu Mare până la până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 4755/83/2013 al Tribunalului Satu Mare. Obligă pârâţii să plătească reclamantei suma de 50 lei cheltuieli de judecată”, se arată în motivarea instanţei. 

9 comentarii

  1. tropotei Răspunde

    se pare ca sentinta judecatoreasca l-a suspendat si pe seful adminstrativ,ala mic cu agrafa pe cravata si cu dioptrii, cel pe care setefaneala l-a facut AL MAI MARE SEF SEFVICIU PESTE ADMINISTRATIV DOAR CU STUDII MEDII…………..dupa ce a transportat cu camionul propriu materiale, fiare, etc de la spital………halal sefi si conducere!!!

  2. Nicolae Ilea Răspunde

    cine este mai presus de LEGE???ghici ghicitoarea mea …

  3. bobota salajului Răspunde

    mai nou tribunalul se pricepe si la sanatate sau daca vine de la pdeleiudemerei dorinta e lege!
    in toate tarile civilizate spitalele sunt protejate prin acesti botosei doar pdeleiudemerei satmareni nu sunt de acord cu alinierea la civiliyatie pt ca nu vine de la ei.
    din putul gandirii lor a iesit si propunerea acestor parlamentari de scoatere a vacantei de vara la elevi.

  4. un cititor Răspunde

    mai bine 2 lei decat antibiotice apoi pt tratament la infectii

    • satmarean Răspunde

      Nu zau, crezi ca infectiile se poarta pe talpa pantofului? 😀 Dealtfel ai avut curiozitatea sa te informezi cam cati bani (nu lei, nu zeci de bani) costa o pereche de pungi dinalea?

  5. Fidelia Răspunde

    Deci a fost o percepere ILEGALA de taxe! RUSINE USL!

  6. satmarean Răspunde

    …daca este ilegala…eu am vreo 10 chitante, unde se dau banii inapoi?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.