“Este a doua acţiune pe care o desfăşurăm la adăpostul de câini. Am ţinut să facem acţiunea de voluntariat azi întrucât vremea a fost foarte bună. Am promis la începutul săptămânii acesteia că vom ajuta adăpostul de câini cu încă o acţiune de voluntariat şi iată că ne-am ţinut promisiunea. Pe această cale facem un apel către iubitorii de câini să se implice activ în ajutarea centrului” a declarat preşedintele organizaţiei municipale a TSD, Ionut Bujor. Totodată, acesta a mai precizat ca TSD Satu Mare îşi va diversifica activitatea astfel încât să cuprindă o gamă cât mai largă de acţiuni specifice tineretului.
La actiunea de astăzi au participat şi preşedintele organizaţiei judetene a TSD, Raul Băbţan şi preşedinta LTISD Ioana Bran.