PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Accident pe strada Lucian Blaga din municipiu

Un tânăr de 18 ani a fost rănit uşor în urma unui eveniment rutier în municipiul Satu Mare.

Incidentul a avut loc miercuri după ora 16.00, pe Strada Lucian Blaga din municipiul Satu Mare.

Băiatul a traversat strada prin loc nepermis, fără să se asigure, fiind accidentat de autoturismul condus de Virgil P., de 38 de ani din Zalău.

Conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest rezultând că nu consumase băuturi alcoolice înainte de a urca la volan.