PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Beniamin Kira a demisionat din conducerea PDL Satu Mare

Beniamin Kira

Unul dintre cei mai vechi membri PDL Satu Mare, Beniamin Kira, a anunţat astăzi că şi-a depus demisia din funcţiile de conducere deţinute în partid. Acesta consideră că actuala conducere interimară a filialei judeţene nu are o viziune, un proiect de viitor cu care ar putea câştiga alegerile locale.

„Am decis după mai multe calcule și analize că această conducere interimară a organizației județului Satu Mare nu are o viziune, un proiect prezent și viitor, credibil care ar putea aduce succes partidului pe viitor. Pentru aceste motive consider că nu merită să mai rămân în funcții­le pe care le dețin în momentul de față, vicepre­ședinte al organizației municipale și vicepreședinte al organizației jude­țului Satu Mare, Partidului Democrat Liberal. Începând cu data de 05.11.2013, îmi depun demisia, pentru moment, din funcții­le pe care le dețin mo­mentan, fără să plec la alt partid, stând deoparte o perioadă de vreme, revenind activ doar dacă voi consideră că există o conducere, echipă cu care împreună am putea într-un final câștigă alegerile locale. Lucru care mi-l doresc de peste zece ani”, a motivat Beniamin Kira în demisia înregistrată la partid.