Joi, 21 noiembrie, în jurul orei 04.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a intra în țară cetățeanul român Adrian Daniel M., în vârstă de 29 de ani, cu domiciliul în județul Bistrița Năsăud.
Cu ocazia formalităților pentru intrarea în România, la controlul de frontieră, polițiștii de frontieră au constatat că tânărul este căutat de autoritățile spaniole în vederea extrădării, pentru că pe teritoriul statului respectiv a săvârșit infracțiuni contra proprietății.
Adrian Daniel M. a fost reținut de polițiștii de frontieră și predat unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție al județului Satu Mare, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.