PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Deputatul Octavian Petric aduce Comisia de buget la Satu Mare, pentru a finanţa cel de-al treilea pod

deputat-octavian-petric-(5)Deputatul PSD Octavian Petric a anunţat astăzi într-o conferinţă de presă că va aduce pe 7 noiembrie la Satu Mare Comisia de Buget, Finanţe şi Bănci a Camerei Deputaţilor, pentru a-i convinge pe membrii acesteia să finanţeze unele proiecte importante pentru judeţ, cum ar fi construirea celui de-al treilea pod peste Someş.

“Am considerat că este necesar şi oportun ca membrii Comisiei din care fac parte să se deplaseze în teritoriu pentru a cunoaşte obiectivele pe care le socotesc ca fiind prioritare pentru judeţ şi pe care doresc să le susţin prin amendamente la legea bugetului care va fi dezbătută în perioada imediat următoare”, a spus Petric.

Petric speră să obţină finanţarea pentru construirea celui de-al treilea pod peste Someş, situat în apropierea ştrandului, existând studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic de pe vremea fostului primar Iuliu Ilyes.

Totodată, acesta speră să obţină finanţare pentru construirea unui sediu pentru Primăria Tăşnad, care s-a prăbuşit în 2009, administraţia locală fiind de atunci în chirie. Primăria Tăşnad ar avea nevoie de aproximativ 300.000 de euro pentru construcţie.

Alte proiecte vizate de parlamentar sunt finalizarea pârtiei de schi Luna Şes, şi modernizarea DN 19 Livada – Negreşti Oaş – limită cu judeţul Maramureş.

Petric s-a arătat încrezător că după această vizită colegii săi din Comisie îi vor susţine amendamentele la Legea bugetului.

„Aceste amendamente odată depuse, acceptate şi admise în Parlament vor intra în Legea bugetului pentru anul 2014. Cred că este importantă deplasarea în teritoriu pentru a identifica obiectivele necesare comunităţii”, a afirmat acesta.

Din delegaţia oficială vor face parte 23 de deputaţi şi staff. De asemenea, va participa secretarul de stat în ministerul Finanţelor Dan Manolescu.

Programul delegaţiei este următorul:

 

Exit mobile version