PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Două incendii pornite de la sobe nesupravegheate

Joi, 14 noiembrie a.c., două locuinţe din judeţ au fost afectate de incendii ce au pornit de la sobe nesupravegheate.

La puţin timp după ora 11.00, un localnic din Cartierul Sătmărel a apelat numărul de urgenţă 112 anunţând că din locuinţa vecinului său iese fum. Au intervenit de îndată echipaje de pompieri şi poliţişti, stabilindu-se că focul a pornit de la o sobă nesupravegheată. Pompierii au localizat şi au stins incendiul, concluzionând că acesta nu a prezentat pericol public, nefiind rănită nicio persoană.

După câteva ore, un alt incendiu a izbucnit tot într-o locuinţă, de această dată din comuna Ciumeşti, cauza fiind aceeaşi: o sobă lăsată nesupravegheată în interiorul camerei.

Din fericire, nici în acest caz nu au fost victime, însă în urma incendiilor au rezultat pagube materiale ce urmează a fi evaluate de proprietari.