PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Femeile Liberale au donat haine Adăpostului de noapte din Satu Mare

ofl adapostul de noapte3Organizaţia Femeilor Liberale Satu Mare a fost marţi, 19 noiembrie, la Centrul Social de Urgenţă pentru Adulţi Satu Mare (Adăpostul de noapte)  şi a donat peste douăzeci de saci cu haine, încălţăminte şi lenjerie de pat şi de corp.

Beneficiarii campaniei umanitare, de data aceasta, sunt aproape şaptezeci de oameni care nu au adăpost şi trăiesc pe străzi.

Hainele donate au fost atât ale familiilor membrelor OFL cât şi donaţiile unor firme.      

„Se spune că atunci când oferi un cadou, nu dăruiești obiectul în sine, ci o parte din tine, o speranță de bine pentru omul alături de care împărtășești această bucurie, o fărâmă din tine și toate intențiile bune. Dăruirea vine din iubire. Posibilităţile unei persoane sărace fără adăpost sunt, fără îndoială, diferite de cele ale unei persoane înstărite, deşi dorinţa de a ajuta pe ceilalţi poate avea aceeaşi intensitate şi la unul şi la celălalt”  a declarat coordonatorul Adăpostului de Noapte, Daniel Săveanu.

Organizaţia Femeilor Liberale mulţumeşte fiecărei persoane care a ales să se implice în această campanie cu ce a putut şi firmei Secontex pentru donaţie.

Exit mobile version