Ultima actualizare: azi, 11:21

Locale

Petre Mureşan: Asistăm la o imagine apocaliptică. Primarul Coica: Îndreptăm ciorile spre PDL

cioaraPreşedintele PDL Satu Mare, Petre Mureşan, a criticat astăzi, într-o conferinţă de presă, modul în care intervine primăria în problema ciorilor, replica primarului Dorel Coica venind imediat: „îndreptăm ciorile spre PDL.

M-am trezit destul de prost dispus dimineaţa pentru că asistăm zilnic la o imagine apocaliptică. Îmi aduc aminte de filmul lui Hitchcock, cu păsările. În fiecare zi asistăm la norii formaţi din ciorile pe care probabil actualul primar le-a moştenit de la celălalt primar şi văd că în continuare ne cadorisesc cu aceste păsări minunate care ne anunţă despre imagini apocaliptice. În loc să avem în oraş porumbei care să vestească pacea, prosperitatea, este plin de ciori. Dacă te duci în grădina Romei rişti să fi invadat de ciori şi să te trezeşti cu nişte pete frumoase pe haine. Nu face absolut nimeni nimic la acest capitol. Este un oraş invadat de ciori, Primăria împreună cu primarul au alte preocupări”, a spus Mureşan.

Primarul Dorel Coica a explicat, tot într-o conferinţă de presă, că ciorile sunt obişnuite de ani de zile să se cuibărească în Grădina Romei, şi se încearcă gonirea acestora din oraş, însă nu este uşor.

Anul trecut am curăţat cuiburile, numărul lor s-a redus, această acţiune o facem din nou. Săptămâna viitoare vom duce o maşină cu scară să le putem dărâma. Reluăm acţiunea acum şi în primăvara viitoare înainte de a-şi depune ouăle. Sperăm ca după două-trei cicluri să nu se mai îndrepte acolo. Noi ne îndreptăm înspre groapa de gunoi unde şef de d-l Ardelean tot de la PDL. Ciorile le dirijăm către groapa de gunoi, deci către PDL”, s pus primarul.

Potrivit acestuia, sunt două generaţii de ciori, unele autohtone şi altele venite din Ucraina. Au fost obişnuite în fiecare an să se aşeze în Grădina Romei şi să se hrănească de la fosta groapă de gunoi de pe str. Odoreului.

PDL-ul poate găseşte o modalitate să nu le lase să intre la frontieră. Deci vom continua acţiunea”, a punctat primarul.

4 comentarii

  1. matroz Răspunde

    In sfarsit o replica inteligenta a primarului!Bravo!!!

  2. dorin Răspunde

    da de papici ce mai stiti??? ceva bancute ??ceva mitinguri??? ceva PLUS VALOARE…….???? apropo asta furat-o de la stef ,MARCELA DRAGA poi se poate……???

  3. huhu Răspunde

    cine v-a permis sa folositi sigla UNPR, in campania anticiori?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.