PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

UPDATE Accident mortal la Iojib. Un TIR a intrat peste un Volvo

accident

accident

          În această dimineaţă, după ora 06.00, un accident mortal s-a produs pe DN 1C, în localitatea Iojib. Şoferul unui tir a adormit la volan şi a intrat în maşina condusă de un sucevean de 48 de ani, care a decedat. În maşină se afla şi soţia bărbatului, care a ajuns în stare gravă la spital.

           La faţa locului au intervenit de îndată poliţiştii Serviciului Rutier şi ai Secţiei 2 Livada Poliţie Rurală, care au investigat împrejurările producerii tragicului eveniment rutier. Din primele cercetări a rezultat că Nicolae V., de 49 de ani, din Zalău, conducând un autotractor cu semiremorcă, a adormit la volan şi a pătruns pe sensul opus de circulaţie intrând în coliziune cu autoturismul condus regulamentar de Vili C., de 48 de ani, din Vatra Moldoviţei.

          Bărbatul şi-a pierdut viaţa în urma impactului dintre cele două vehicule, iar soţia sa, în vârstă de 44 de ani, care se afla, de asemenea, în maşină, a fost rănită grav.      

          Lui Nicolae V. i-au fost recoltate probe biologice pentru a se putea stabili o eventuală alcoolemie.

          Poliţiştii rutieri continuă cercetările în acest caz de ucidere din culpă.

Sursa: Poliţia Satu Mare

Exit mobile version