PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Andreea Paul a încheiat „tranzacţii judiciare compensatorii” cu Mircea Govor şi Nicolae Bura

andreea-paulDeputatul PDL de Ţara Oaşului, Andreea Paul, a declarat astăzi, într-o conferinţă de presă, că a încheiat „tranzacţii judiciare compensatorii” cu Mircea Govor şi Nicolae Bura, în urma proceselor pe care le-a intentat ca urmare a denigrării din campania electorală pentru parlamentare.

Aceasta explicat că a deschis trei procese pentru calomnie ca urmare a publicării unor materiale ce ar conţine neadevăruri la adresa sa.

În acest an am dat în judecată pe trei dintre aceştia. Domnii Mircea Govor şi cu Nicu Bura au recunoscut în faţa instanţei că acuzaţiile aduse au fost false şi au închis cu mine tranzacţii judiciare compensatorii”, a spus Andreea Paul.

Aceasta a refuzat să facă publice sumele primite.

Este suficient cât am spus, nu asta contează. Contează că vine un an 2014 care riscă să pice capcană aceloraşi minciuni şi campanii politice calomniatoare care nu se aşează pe fapte adevărate. Trag acest semnal de alarmă în speranţa că au tras şi ei câteva învăţăminte după ultima campanie. Sunt trei procese pe rol şi două dintre ele le-am închis în acest an, aşa cum am spus. Nu vreau să dau nici un fel de alt detaliu, este suficient, dar au plătit”, a precizat Andreea Paul.

Exit mobile version