PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Cod galben de polei şi burniţă, la Satu Mare

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o atenţionare cod galben de burniţă cu depunere de polei pentru centrul şi nordul ţării.

Până la ora 10:00, în zonele joase din judeţul Satu Mare, inclusiv drumurile naţionale, judeţene şi municipiul Satu Mare se va semnala burniţă care depune polei.

Poliţiştii recomandă conducătorilor auto să circule cu viteză redusă. De asemenea, şoferii au obligaţia ca pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei să echipeze autovehiculele cu anvelope de iarnă.