PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Mai multe viroze și pneumonii înregistrate la Satu Mare

viroze, pneumonii, DSP Satu MareFiecare săptămână care trece aduce tot mai multe cazuri de viroze respiratorii în judeţul Satu Mare. Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Satu Mare, în perioada 25 noiembrie – 1 decembrie, în judeţ s-au înregistrat 731 de cazuri de viroze, pneumonii sau gripă.

Cifrele sunt triple comparativ cu prima perioadă a lunii noiembrie, când s-au înregistrat 287 de cazuri.

Conform statistici s-au înregistrat în ultima săptămână 59 de cazuri la copiii cu vârsta între 0-1 ani, 89 la copiii între 2-4 ani, 107 cazuri la copiii cu vârsta între 5-14 ani, 127 la cei cu vârsta cuprinsă între 15-49 ani, 196 la persoanele între 50-64 ani și 153 de cazuri la persoanele peste 65 de ani.

Specialiştii în sănătate publică atrag atenţia populaţiei asupra necesităţii luării unor măsuri pentru evitarea îmbolnăvirii. Printre aceste măsuri se regăsesc cele de igienă personală, precum spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, acestea fiind esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii, şi în special prin gripă. De asemenea, este recomandat să se evite zonele aglomerate şi expunerea prelungită la frig. În cazul în care este necesară deplasarea în spaţii deschise, este indicat să se folosească mijloacele de protecţie adecvate. Vârstnicii şi, în mod deosebit, cardiacii, este bine să evite deplasările şi frecventarea locurilor aglomerate care creează premisele îmbolnăvirii sau a apariţiei complicaţiilor afecţiunilor existente.

Exit mobile version