PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Ruxandra Dragomir şi-a lansat cartea la Satu Mare

Fosta jucătoare de tenis, Ruxandra Dragomir, și-a prezentat cartea autobiografică ”Tenis și armonie” publicului sătmărean, în această după-amiază, alături de ea fiind prezenți directorul Direcției  pentru Cultură a Județului Satu Mare, George Vulturescu, Gheorghe Toduț, consilier în cadrul aceleiași instituții dar și colegele de partid, președintele PMP Satu Mare, Laura Bota, președinta organizației de femei a PMP, Simona Dărăban.

Cu modestie și naturalețe, Ruxandra Dragomir, a declarat audienței numeroase că a realizat multe pentru tenisul românesc, a jucat tenis la cel mai înalt nivel, fiind până în 2013 și președintele Federației Române de Tenis. Nu se consideră nici cea mai frumoasă femeie, nici cea mai deșteaptă femeie, ci una fericită iar viața ei a fost una generoasă cu ea însăși și astfel s-a născut această carte, pe care o consideră mai mult o povestioară.

Ruxandra Dragomir a jucat tenis în perioada 1990-2001, ea a câștigând 9 turnee de tenis la simplu. În anul 1997 Ruxandra Dragomir ocupa locul 15 pe lista celor mai buni jucători de tenis din lume. Din 2009 până în 2013 a fost președinta Federației Române de Tenis, iar în prezent este președinta Organizației Naționale de Femei a Partidului Mișcarea Populară.