PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Silaghi, despre cererea DNA: O recunoaştere a caracterului vădit ilegal al demersurilor de până acum

Europarlamentarul PNL Ovidiu Silaghi spune, legat de cererea de ridicare a imunităţii sale, că ia acest demers “ca fiind şi o recunoaştere clară a caracterului vădit ilegal al demersurilor întreprinse până acum”, de DNA prin începerea anchetei şi de Preşedinţie prin “emiterea nelegală a autorizării”.
“Observ că DNA înţelege să intre în legalitate potrivit principiului mai bine mai târziu decât niciodată. Precizez faptul că, în cauza pentru care se cere abia acum de la Parlamentul European ridicarea imunităţii mele, au fost efectuate acte de urmărire penală de mai bine de trei luni (4 septembrie 2013). Iau acest demers ca fiind şi o recunoaştere clară a caracterului vădit ilegal al demersurilor întreprinse până acum, atât de către DNA prin începerea acestei anchete, cât şi de către Preşedinţia României prin emiterea nelegală a autorizării pentru aceste demersuri ale DNA. Atrag atenţia mass-media asupra acestor derapaje de la legalitate care sunt mai degrabă de natură să servească scopurilor politice şi nu celor legitime pentru care ar trebui să fie făcute. Reiterez şi aspectele susţinute anterior cu privire la nevinovăţia mea şi la şirul de coincidenţe care poate trimite cu gândul la o veritabilă vendetă politică declanşată împotriva mea prin utilizarea unor instituţii ale statului cum ar fi DNA şi ANI, aspect care ar trebui să dea de gândit oricărui cetăţean responsabil”, susţine Ovidiu Silaghi, într-un comunicat transmis miercuri de PNL.
DNA cere Parlamentului European, prin intermediul Parchetului ICCJ, ridicarea imunităţii lui Ovidiu Silaghi, în vederea urmăririi penale a acestuia, pentru trafic de influenţă, în dosarul de corupţie al lui Nelu Iordache, fostul ministru al Transporturilor fiind acuzat că a cerut şi primit mită.
“În conformitate cu prevederile art. 109 alin. 2 din Constituţia României, art. 12 şi 19 din Legea nr. 115/1999 şi ale Deciziei nr. 270/10.03.2008 a Curţii Constituţionale, doamna Laura Codruţa Kovesi, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a înaintat către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie solicitarea şi referatul întocmit de procurorii anticorupţie, în vederea sesizării Parlamentului European pentru transmiterea unei opinii şi formularea cererii de începere a urmăririi penale împotriva lui Silaghi Ovidiu Ioan, membru al Parlamentului European, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată, fapte comise în perioada în care avea calitatea de ministru al Transporturilor”, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).
Sursa: Mediafax