Ieri, în jurul orei 11.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a intra în țară Dănuț Vasilică S., în vârstă de 23 de ani, din Rădăuți, județul Suceava, cu domiciliul în Germania. Tânărul conducea un autovehicul marca Ford Fiesta, pe care erau aplicate plăcuțe cu numere de înmatriculare specifice Germaniei.
La controlul de frontieră efectuat pentru intrarea în România, polițiștii de frontieră au constatat că mașina figurează ca fiind furată din Germania, din data de 1 decembrie.
Autoturismul, în valoare de aproximativ 4.500 lei, a fost indisponibilizat la sediul S.P.F. Petea până la finalizarea verificărilor, iar șoferul este cercetat acum pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire la furt.