PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Bugetul judeţului, adoptat. Schimb de replici dur între Erdei şi Govor

 Prima şedinţă de Consiliu Judeţean din acest an, desfăşurată astăzi, a fost marcată de un dur schimb de replici între deputatul UDMR Erdei Istvan şi vicepreşedintele CJ, Mircea Govor. Erdei încerca să arate că banii alocaţi judeţului prin Legea bugetului pe anexa privind echilibrarea bugetelor locale sunt mai puţini cu aproape 1%, dar a fost imediat contrazis de conducerea Consiliului Județean, în special de vicepreședintele Mircea Govor care l-a luat la întrebări cu privire la activitatea sa.

La anunţarea proiectului privind bugetul pe 2014 a luat cuvântul deputatul Erdei Istvan, membru al Comisiei de Buget Finanţe din Camera Deputaţilor. Potrivit acestuia, sumele alocate judeţului, prin Legea Bugetului pentru echilibrarea bugetelor locale este mai mic cu 0,98%, fiind de 33.791.000 lei. Erdei a afirmat că în aceste condiţii judeţul trebuie să se gospodărească mai bine, urmând probabil rectificări pozitive.

Preşedintele CJ, Adrian Ştef i-a răspuns acestuia că de fapt primăriile primesc bani mai mulţi ca anul trecut, aceasta fiind „marea artă” de a gestiona mai bine fondurile, el menţionând că anul trecut toate comunele au fost mulţumite şi că se pune un accent important pe atragerea de fonduri europene.

Replicile cele mai tăioase au venit de la Mircea Govor, care, pe un ton ridicat, l-a întrebat pe Erdei dacă a făcut lobby pentru judeţul Satu Mare, dacă a sprijinit judeţul din postura sa de membru al Comisiei de Buget, spunând că parlamentarul a venit să critice activitatea Consiliului.

Discuţiile au fost sistate de preşedintele Adrian Ştef, pentru a se discuta punctele de pe ordinea de zi, însă au fost reluate la punctul „Diverse” de la finalul şedinţei când consilierul UDMR Ştier Peter s-a arătat îngrijorat de tonul folosit de Mircea Govor. Stier Peter a subliniat că deputat Erdei a făcut afirmaţiile respective cu bună credinţă, neavând intenţia de a pune piedici Consiliului Judeţean.

Preşedintele Ştef l-a asigurat pe deputatul Erdei Istvan că înţelege rolul partidului de opoziţie, dar, per ansamblu, sumele acordate primăriilor sunt mai mari şi nu doreşte să se înţeleagă faptul că „Guvernul nu-şi face treaba”.

De altfel, Govor a menţionat faptul că preşedintele UDMR Pataki Csaba şi vicepreşedintele CJ Riedl Rudolf au fost de acord cu bugetul propus, punând intervenţia lui Erdei pe lipsa de comunicare din interiorul uniunii. Govor a ieşit la atac întrebându-l din nou pe Erdei cum a sprijinit judeţul, parlamentarul răspunzând că a depus amendamente prin care a cerut majorarea sumelor judeţului Satu Mare cu 40%, dar au fost respinse de majoritatea USL care deţine 70%.

În timpul acestui schimb de replici Mircea Govor, nervos, a vrut să părăsească şedinţa, s-a deplasat până la uşă dar s-a întors înapoi la locul său şi le-a reamintit celor prezenţi că Guvernul Boc PDL-UDMR a fost cel care a tăiat salariile cu 25%.

Spre finalul discuţiilor, atât deputatul Erdei cât şi vicepreşedintele Govor şi-au cerut scuze unii de la alţii, motivând că poate au fost înţeleşi greşit.

Bugetul judeţului a fost votat, în unanimitate, la nivelul sumei de 191,4 milioane lei.

Printre cele mai importante proiecte se află alocarea sumei de două milioane lei pentru continuarea lucrărilor la pârtia de schi Luna Şes, alocarea unei sume de un milion lei pentru lucrările de la Băile Beltiug şi alocarea unei sume de un milion de lei pentru construirea unui sediul pentru Primăria oraşului Tăşnad.

De asemenea, fiecare comună va primi o sumă de 172.000 lei, din care 9.000 lei pentru a-şi realiza un sistem de supraveghere video ce va fi conectat la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare, 4.000 de lei pentru constituirea unei viitoare asociaţii de dezvoltare intercomunitară în vederea implementării de proiecte europene şi câte 3.000 de lei pentru gestionarea concursului “Cea mai bine gospodărită comună”.

 Proiectul bugetului poate fi consultat aici: buget 2014 consiliul judetean