Astfel, pe 25 aprilie va avea loc o manifestare cu ocazia împlinirii a 500 de ani de la izbucnirea răscoalei condusă de Gheorghe Doja, pe 26 aprilie va avea loc manifestarea „Rakoczi” – contemporanul nostru, cu ocazia împlinirii a 310 de ani de la alegerea lui Rakoczi Francisc principe al Transilvaniei la Alba Iulia. În 16 mai va avea loc comemorarea lui Paskandi Geza.
Unul dintre cele mai importante evenimente avea loc pe 15 iulie, când se vor împlini 130 de ani de la naşterea scriitorului evreu Rodion Marcovits din Gherţa Mică. Va avea loc lansarea cărții „Reb Ancsli şi alte povestiri vesele din Oaş”, tradusă pentru prima dată în limba română de către Felician Pop.
“Este o ediţie bilingvă ce va apărea la editura Kriterion, pentru prima dată în limba română. Rodion Marcovits a fost un scriitor evreu care a scris ungureşte despre români şi despre alte popoare. Aici am găsit paradigma omului universal, a celui deschis spre culturile vecine. Rodion Marcovits este o punte de legătură între poparele care convieţuiesc aici de sute de ani“, a spus Felician Pop.
De asemenea, Nagy Orban lucrează la traducerea cărții “Grădina mamei mele” care cuprinde alte povestiri ale scriitorului.
Vicepreşedintele Societăţii Maghiare de Cultură din Transilvania, Muzsnay Arpad, a spus că în ultimii ani a început să se discute despre Rodion Marcovits la nivelul întregii Europe.
“Este o renaştere a cultului lui Rodion Marcovits în întreaga Europă. Este foarte interesant că din 2010 se reeditează Garnizoana din Siberia“, a afirmat Muzsnay.
Programul manifestările va continua cu comemorarea lui Kolcsey Ferenc, Zilele Petofi Sandor sau Pelerinajul Ady Endre.
Muzsnay a precizat că România şi judeţul Satu Mare ar trebui să se mândrească cu faptul că a dat lumii personalităţi marcante ale culturii maghiare.
Reprezentanţii organizaţiilor prezente au ţinut să sublinieze buna colaborare pe care au avut-o anul trecut cu Centrul de Creaţie.