PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Coica vrea liste separate la europarlamentare. Ştef, listă comună USL

Dorel Coica, Adrian StefCopreşedinţii USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu au anunţat astăzi, într-o conferinţă de presă că va fi organizat şi un referendum în ziua alegerilor europarlamentare de la sfârşitul lunii mai, scopul fiind de reducere a membrilor din Camera Deputaţilor la maxim 300, aleşi pe listă. Totodată, s-a anunţat faptul că PSD şi PNL vor avea o „platformă comună”, încă nu se ştie exact dacă vor candida pe aceeaşi listă sau separat.

Primarul Dorel Coica, preşedinte al filialei municipale a PSD Satu Mare, este de părere că PSD şi PNL trebuie să aibă liste separate la europarlamentare, deoarece în Parlamentul European fiecare parlamentar va susţine partidul european la care este afiliat.

Nu e corect să fie listă comună, pentru că noi vom sprijini social democraţii iar ei vor merge la liberalii europeni“, a declarat primarul.

În acelaşi timp, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, este de părere că PSD şi PNL trebuie să aibă listă comună USL, întrucât aşa au câştigat alegerile locale şi parlamentare.

Am câştigat împreună alegerile cu USL, aşa ar trebui să mergem mai departe. Având în vedere declaraţia că PNL va avea candidatul la preşedinţie, ar fi mai bine să mergem cu USL ca să nu mai bulversăm populaţia, să mergem acum PSD – PNL, pe urmă să revenim iar la USL. Ar fi mai coerent. Bătălia finală va fi în noiembrie, proiectul nostru comun este să scăpăm de Băsescu, pentru asta trebuie să mergem mai departe. Nu e capăt de ţară nici dacă candidăm separat. PSD are un electorat, PNL alt electorat, nu ne vom încurca“, a declarat Ştef.

În schimb, ambii sunt de acord cu referendumul privind reducerea numărului de deputați.

“Sunt de acord cu referendumul. Sunt pentru reducerea numărului. Sunt prea mulţi, cheltuielile sunt foarte mari, banii s-ar putea duce în orice altceva“, a mai spus primarul Dorel Coica.

Adrian Ștef a afirmat că cu aceleași cheltuieli pentru organizarea europarlamentarelor se organizează și referendumul.

 De cealaltă parte, prim-vicepreşedintele PDL, deputatul Andreea Paul, afirmă că referendumul este “o politică deliberată de inducere în eroare a românilor”, deoarece există un astfel de referendum aprobat în 2009.

“Este o politică deliberată de inducere în eroare a electoratului român, în condiţiile în care referendumul din 2009 este validat, care prevede ca Parlamentul să aibă 300 de membri. Jocul pe care încearcă să-l facă este de pură păcăleală a românilor“, a afirmat Andreea Paul.

Exit mobile version