PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Legătura dintre Dorel Coica și Adrian Ștef, „exclusiv” prin Mircea Govor

Mircea Govor (6)Președintele PSD Satu Mare, Mircea Govor, care este și vicepreședinte al Consiliului Județean Satu Mare, a anunțat că va asigura colaborarea dintre preşedintele CJ Adrian Ştef şi primarul Dorel Coica.

Mircea Govor a anunţat astăzi, într-o conferinţă de presă, că după mai multe discuţii s-a ajuns la concluzia că şi municipiul Satu Mare trebuie să finanţeze Spitalul Judeţean Satu Mare deoarece foarte mulţi cetăţeni care apelează la serviciile medicale sunt din municipiul reşedinţă de judeţ.

Astfel, Consiliul Local va aloca bani pentru achiziţionarea de aparatură medicală pentru spital, iar Mircea Govor, responsabil cu administrarea spitalelor va fi însoţit de primarul Dorel Coica la vizitele prin unităţile spitaliceşti.

„Am decis ca legătura dintre Consiliul Judeţean şi Primărie să se facă exclusiv prin mine. Eu voi fi cel care va ţine echilibrul dintre cele două instituţii”, a puntat Govor.

Acesta a recunoscut că primarul Dorel Coica este un om orgolios şi are mândrie, dar în acelaşi timp este un om foarte bun la suflet.

S-a convenit ca municipiul să sprijine cu aparatură secţiile spitalului şi cu paturi. 

Exit mobile version