PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Lotul Olimpiei Satu Mare s-a reunit pentru a începe antrenamentele

Lotul Olimpiei Satu Mare s-a reunit miercuri, 8 ianuarie, în vederea reluării pregătirilor pentru returul campionatului din sezonul competițional 2013-2014.

La prima întâlnire din acest an au răspus prezent 31 de jucători: Anca, Șuta, Miron, Mureșan, Ene, Moș, Muntean, Molnar, Iuhas, Sabău, Kinczel, Micaș, Svarczkopf, Zsiga, Hanus, Roatiș, Feier, Roghină, Gavrilescu, Dragoș, Bujor, Prodan, Bălău, Marinaș, Nagy Otto (Olimpia juniori A), Paul Cristian (Olimpia juniori A), Donca Mircea (Olimpia juniori A), Rus Adrian (LPS juniori A), Bura Cosmin (LPS juniori A), Ciocotișan Claudiu (Schwaben Cămin) și Costea Petru (Fehergyarmat)., alături de antrenorii Tiberiu Csik, Ioan (Lulu Dragomir), Ovidiu Suciu și directorul sportiv Daniel Pașca.

Antrenorul Olimpiei a declarat că majoritatea jucătorilor sunt sănătoși și gata să înceapă pregătirile pentru returul campionatului. „Din fericire majoritatea jucătorilor sunt sănătoși, ceea ce mă bucură cel mai mult. Ervin Zsiga a suferit intervenție chirurgicală la ambii genunchi, iar acum este în perioada de recuperare. Astăzi încercăm să prezentăm perioada următoare de pregătire, iar de mâine vom relua antrenamentele. Legat de aducerea de noi jucători, eu sunt mulțumit de băieți cum

s-au comportat până acum, dar e loc de mai bine, iar dacă e să vină cineva să ne ajute atunci să fie mai bun și de perspectivă.”, a declarat Tiberiu Csik.

Căpitanul echipei consideră că returul va fi unul foarte greu, dar se așteaptă ca echipa fanion a orașului să încheie campionatul pe locul 6.

Din nou la muncă, trebuie să începem. Astăzi ne-am revăzut, e important pentru noi că suntem sănătoși pentru că ne așteaptă un retur destul de greu, cu opt meciuri grele, dar suntem încrezători că vom face pregătirea la fel de bună cum am făcut-o în pauza dintre tur și retur din Liga a III-a și atunci cu siguranță vom avea rezultatele pe care le așteptăm. Avem și un avantaj că în acest retur avem cinci meciuri acasă unde pierdem destul de greu punctele și cred că putem să ne atingem obiectivul pe care ni-l dorim și noi și cei din conducere, să încheiem pe locul 6”, a declarat căpitanul echipei Olimpia, Cosmin Iuhas.

Joi 9 ianuarie și vineri 10 ianuarie, fotbaliștii sătmăreni vor efectua vizitele medicale, iar până în 26 ianuarie vor face pregătiri în Satu Mare.  Tot în această perioadă vor efectua două meciuri amicale, în data de 19 ianuarie se vor deplasa în Ungaria unde vor juca un meci cu formația din Nyirbator, iar în 22 ianuarie Olimpia va disputa un meci de pregătire cu  FC Botoșani la Salonta.

Din 26 ianuarie „galben-albaștrii” vor pleca în cantonament la Ocna Șugatag unde vor sta timp de o săptămână.

Exit mobile version