PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Obiecte dacice din os, expuse la Muzeul Județean (FOTO)

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva a iniţiat un ciclu de expoziţii dedicat civilizaţiei dacice sub genericul: Artă şi meşteşug în epoca Regatului Dac. Punerea în scenă a acestui subiect generos a debutat cu prezentarea ceramicii dacice, expoziţia fiind expusă în Deva şi la Brad, în anul 2011. Pentru anul 2012 a fost aleasă o temă cu totul inedită: Prelucrarea materiilor dure animale, adică a osului şi cornului. Evenimentul se constituie ca o premieră pentru epoca dacică, deoarece subiectul nu a mai fost prezentat într-o expoziţie muzeală în România. Sunt expuse artefacte originale, dar şi replici funcţionale realizate de către specialiştii muzeului.

Expoziţia a fost deja itinerată în mai multe muzee din ţara noastră:  Deva, Miercurea Ciuc, Galaţi, Tulcea şi Zalău, fiind deosebit de apreciată de către publicul vizitator. Acum expoziția a ajuns la Muzeul Județean Satu Mare. Vernisajul expoziției a avut loc astăzi în prezența conducerii muzeului, a unor oameni de cultură și a istoricilor din asociația Omnia Barbaria, care s-au prezentat în ținute confecționate în „stil dacic”.