PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Ovidiu Silaghi îl atacă pe Dorel Coica. Începe campania electorală

deputat Ovidiu Silaghi

Preşedintele PNL Satu Mare, europarlamentrul Ovidiu Silaghi, a transmis, astăzi, un comunicat de presă, în care îl atacă pe primarul Dorel Coica. Categoric, acest comunicat dă startul campaniei electorale pentru europarlamentare. Probabil că Ovidiu Silaghi se va afla pe lista iar Ioan Mircea Paşcu pe lista PSD, începând astfel confruntarea electorală dintre cele două partide.

Redăm în continuare comunicatul.

 Câteva consideraţii despre Fondurile Europene,

 În calitatea mea de europarlamentar şi membru al Comisiei de Dezvoltare Regională am urmărit cu mare interes conferinţa de presă despre programul extrem de ambiţios de investiţii al primăriei şi Zonei Metropolitane pentru 2014.

Pentru o corectă informare, vreau să vă aduc la cunoştinţa faptul că în 10 decembrie 2013 am avut o întâlnire cu comisarul pentru dezvoltare regională, Johannes Hahnn, la Strasburg, pe tema implementării  programului de finanţare 2014-2020 iar concluzia a fost că, în cazul în care funcţionează totul perfect, respectiv Comisia Europeană aprobă parteneriatul strategic cu România în luna ianuarie şi birocraţia comisiei cu birocraţia românească se alinează în totalitate, termenul cel mai optimist de lansare a ghidului aplicantului poate fi, cel mai devreme, la sfârşitul anului 2014.

Experienţa comisiei, în schimb, arată că si statele cele mai performante în absorbţia fondurilor europene, în ciclul 2007-2013, au avut nevoie de 2 ani pentru lansarea axelor.

Prin urmare, planul extrem de ambiţios de 147,2 milioane euro în Zona Metropolitană a Satu Mare este imposibil de realizat în ciclul financiar 2014-2020.

De altfel, proiectele care se lansează se consideră a fi finalizate pe întreg ciclul financiar şi nu într-un an. Cum nimeni nu-i perfect, nici Comisia Europeană, nici Ministerul Afacerilor Europene, nici Autoritatea de Management, nici organismele intermediare, nici domnul Gheorghe Rentea, în ignoranţa dânsului, nici măcar domnul primar Coica, afirm cu certitudine ca suma nu va fi disponibilă pentru Zona Metropolitană în 2014.

De altfel, domnul primar Coica, un om de mare caracter, care, în general, este extrem de vigilent cu afirmaţiile colaboratorilor săi, nu a fost, de această dată, vigilent cu afirmaţiile domnului Rentea.

Dacă vrem să ne referim la ciclul financiar 2007-2013, care în urma negocierilor a primit trei ani în plus pentru decontare şi implementare, se aplică doar la proiectele depuse deja. Nu ştiu să existe proiecte pe rol în valoare de 147 milioane euro.

De altfel, termenul destul de medical “fişe de proiecte“ nu există în nomenclatorul Comisiei Europene. Pe fonduri europene se lucrează cu proiecte care există sau nu există, nu cu fişe.

De altfel, prin vocea ministrului de Afaceri Europene, Eugen Teodorovici, România îşi propune să deconteze în 2014 aproximativ 1.5 miliarde euro. Ar fi frumos ca 10% din aceasta sumă să ajungă la Zona Metropolitană Satu Mare, dar practic este imposibil, din lipsa proiectelor depuse. Municipiul Satu Mare, pe ciclul financiar 2007-2013 a avut aproximativ 15 milioane euro, proiecte cu finanţare europeană. Este imposibil ca într-un singur an să ai de zece ori mai mult şi fără proiecte şi fără cofinanţare.

Din câte ştiu eu, proiectul de buget local nu are prevăzute cele aproximativ 8 milioane de euro care ar fi minim necesare pentru cofinanţare.

Doresc să vă informez că orice europarlamentar, oricât de abil ar fi, nu poate dirija nicăieri bani direct de la Bruxelles, nici măcar Zonei Metropolitane Satu Mare. Filtrele la care face referire domnul primar se cheamă, în România, Ministerul Afacerilor Europene, Autoritatea de Management, organisme intermediare, Agenţia de Dezvoltare Regională şi în primul şi primul rând, acordul de parteneriat pe care, din păcate, Comisia Europeană încă nu l-a semnat cu România.

La noi şi mari investiţii REALISTE pentru Zona Metropolitană!

Cu stimă … şi caracter,

europarlamentar Ovidiu Silaghi

membru în Comisia de Dezvoltare Regională a Parlamentului European

P.S. În altă ordine de idei, eu sunt om politic şi reprezint un partid politic şi în primul şi primul rând sunt sătmărean şi nu am nevoie de acordul nimănui ca eu şi partidul pe care îl reprezint să facă activităţi politice pe raza municipiului Satu Mare. Nici măcar de acordul primarului!