PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Percheziţii la suspecţi de proxenetism şi prostituţie

În urma acţiunii poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, coordonaţi de procurorii Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare, a fost destructurată o grupare infracţională cu preocupări pe linia prostituţiei şi proxenetismului. În această dimineaţă, poliţiştii de investigaţii criminale, sprijiniţi de luptători ai Serviciului de Acţiuni Speciale, au efectuat două percheziţii la domiciliile unor persoane suspectate de comiterea infracţiunilor de prostituţie şi proxenetism şi au pus în executare 6 mandate de aducere. Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Departamentului de Operaţiuni Speciale.

8 persoane au fost conduse la sediul Poliţiei pentru cercetări, faţă de două dintre acestea dispunându-se măsura reţinerii pentru 24 de ore.

Din ancheta poliţiştilor a rezultat că în perioada octombrie 2013 – ianuarie, mai multe tinere cu vârste cuprinse între 17 şi 26 de ani şi-au racolat clienţii prin intermediul unor anunţuri în ziare şi au întreţinut cu aceştia relaţii sexuale, în schimbul unor sume cuprinse între 100 şi 350 lei.

Poliţiştii i-au reţinut şi pe cei doi sătmăreni, de 23 şi 26 de ani, care sunt suspectaţi că au înlesnit practicarea prostituţiei de către tinere, trăgând foloase materiale de pe urma acestor infracţiuni. Pe numele acestora s-au întocmit dosare penal pentru proxenetism, urmând a fi prezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.

În aceste momente ancheta este în desfăşurare, mai multe persoane fiind audiate la sediul Poliţiei.