PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Peste 1.500 de membri PDL au trecut la PMP. Laura Bota cere evacuarea sediului PDL

laura-bota-presedinte-pmp-satu-mare-(17)Preşedintele PMP Satu Mare, Laura Bota, a anunţat, astăzi, într-o conferinţă de presă că peste 1.500 de membri PDL Satu Mare au trecut la organizaţia pe care o conduce. Aceasta a prezentat presei mai multe dosare cu adeziuni, arătând şi unele vechi carnete de partid ale foştilor PDL-işti.

 “Au fost voci care au spus că ne mişcăm nepopular, că nu existăm, că am fi doar nişte scame, voci pe care noi le-am auzit, iar acum venim şi le răspundem cu fapte concrete, nu doar cu vorbe goale. În luna decembrie au aderat la PMP 1.509 membri PDL. Oamenii devin conştienţi că suntem un altfel de partid, desigur, scopul nostru nu este să intrăm în conflict cu nimeni, mai ales cu partide de pe palierul dreptei, fiind conştienţi că fără unificarea dreptei niciunul dintre noi nu va avea rezultatul dorit“, a declarat Laura Bota.

Printre noii membri se află și persoane cunoscute, președinți de secții de votare, PMP Satu Mare ajungând astăzi la 3.609 membri. Laura Bota a refuzat să facă publice numele unor foști PDL-iști cunoscuți, pe motiv că acestea sunt confidențiale.

Tot în cadrul conferinței, aceasta a spus că așteaptă ca Primăria Satu Mare să evacueze sediul PDL din Piața Libertății care le-a fost repartizat în 11.10.2013, pentru a se putea instala.

Avem repartiţia sediului către PMP de aproximativ două luni. Aşteptăm ca Primăria să pună în aplicare evacuarea din spaţiu având în vedere că are calitatea de proprietar, să începem să ne desfăşurăm activitatea politică în sediul care, legal, deja ne-a fost repartizat“, a afirmat Laura Bota.

Liderul PMP a adăugat că este rolul Primăriei să evacueze parterul sediului PDL Satu Mare. „Prin instanţă, prin Poliţia Locală, ei trebuie să degenereze”, a explicat Laura Bota.

În opinia acesteia, pentru evacuarea PDL-ului din spaţiu respectiv şi primirea sediului nu este nevoie de hotărâre de Consiliu Local, după cum susţine conducerea PDL.

Exit mobile version